Astăzi, 14 noiembrie 2025, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului Zaharat, Crucea Roșie Română – Filiala Dâmbovița, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița, desfășoară o amplă acțiune de informare și prevenție dedicată populației.
Evenimentul are loc în Piața Prefecturii din Târgoviște, între orele 08:00 – 17:00 și reunește reprezentanți ai DSP Dâmbovița și voluntari ai Crucii Roșii.
Pe parcursul zilei, cetățenii pot primi informații esențiale despre prevenirea diabetului zaharat de tip 2, accentul fiind pus pe:
• adoptarea unei alimentații echilibrate,
• practicarea regulată a activității fizice,
• renunțarea la fumat,
• consumul de fructe și legume proaspete,
• introducerea în dietă a alimentelor bogate în vitamine și acizi grași Omega 3.
Prin această inițiativă, Crucea Roșie Filiala Dâmbovița și Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița își continuă misiunea de a promova educația pentru sănătate și de a crește nivelul de conștientizare în rândul comunității.






Facebook
WhatsApp
TikTok



































