TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA: Sacru şi profan în relaţiile româno-americane

 

Tocmai coborât din impozantul Air Force Two şi păşind într-o lume încă arhaică după standardele americane, dar numai bună de pătruns realitatea, perenitatea şi eficacitatea unei relaţii privilegiate, cel puţin la nivel declarativ, vicele american Joe Biden, se aventurează  într-o adevărată lecţie de hierofonie. Dezvăluie, adică, dimensiunea sacră a relaţiilor şi angajamentelor SUA în raporturile cu România. Spune: „Este o obligaţie sacră să fim alături de voi!”. Parcă afirmaţia asta a mai fost rostită cândva, anume cu vreo şapte decenii în urmă, atunci când predecesorii din epocă ai domniei sale dădeau aceleaşi asigurări de securitate, intangibilitate şi sacralitate a dreptului popoarelor de a-şi hotărâ singure soarta sub auspiciile libertăţii, drepturilor omului şi statului de drept. Şi tot atunci, ademeniţi de înşelătorul cântec de sirenă din visul american, devenit cu timpul o stridentă cacofonie, sute, mii de români au luat calea rezistenţei armate din calea tăvălugului comunizării, asumându-şi perspectiva unui destin tragic, animaţi fiind doar de combustia speranţei şi promisiunilor rămase neîmplinite şi neonorate.

 În faţa recursului dureros al memoriei, oricâte precauţii politicoase ne-am lua şi oricâte fandări diplomatice am face de dragul curtoaziei, afirmaţia lui Joe Biden are, chiar dacă numai involuntar, o mare doză de cinism şi lasă în conştiinţa multora, amărăciuni de cucută. Dar în materie de cinism şi de „sfântă”, repetabilă ipocrizie, nu e nevoie să dăm timpul înapoi chiar până în deceniul cinci al secolului trecut. Nu! E destul să ne reamintim torida, „încinsa” vară a lui 2012 când un înalt reprezentant al Departamentului de Stat american pe numele său de tristă pomenire, Gordon, venit într-un ruşinos şi mistificator desant salvator, ne-a spus de la obraz că votul e relativ şi profan, pe când funcţia prezidenţială, chiar dacă ocupată ilegitim de un impostor-mitocan, este sacră!

 Din vara de referinţă, 2012, poate mai mult ca oricând în trecut, a început, în proporţii de masă, „vaccinarea” profilactică  a electoratului cu anticorpii scepticismului realist şi bine dozat precum şi „convalescenţa” aceluiaşi electorat până la „vindecarea” de iluzii. Şi tot de atunci, răzbunând, într-un fel, naivităţile şi buna credinţă a părinţilor şi bunicilor noştri, atât de crunt înşelate, am început să percepem, să înţelegem mai bine diferenţele dintre sacru şi profan în relaţiile româno-americane, precum şi discrepanţa uriaşă dintre sforăitoarele declaraţii de salon şi gravele deficite ale spiritului democratic din realitatea politică imediată. Sigur, angajamentele, promisiunile, garanţiile, acordurile, parteneriatele, scutul, fracturarea hidraulică şi, în general, protejarea intereselor americane în zonă , inclusiv sub aspectul hagiografiei imaginii, sunt inefabile, sacre! În schimb, lipsa de multă vreme a unui ambasador american în România, eliminarea vizelor de intrare în SUA pentru români, lăsată pe seama trecerii timpului şi-a calendelor, investiţiile americane puse în cârca controversatului Acord de liber schimb SUA-Europa ca o biblică spălare pe mâini, sunt chestiuni prea de tot telurice, pământeşti, deci profane! Aşa încât, ne putem întreba cu deplin temei dacă vizita vicelui Biden  înseamnă mai mult decât o demonstraţie formală de recuperare a pierderii de viteză, a lentorii cu care SUA au reacţionat la provocarea „mănuşii” ruseşti aruncată ostentativ ori e mai presus de o palidă dovadă că la nivelul gesturilor simbolice, „jandarmul mondial” vrea să mai recupereze ceva din galoanele pierdute. Oricare ar semnificaţiile ascunse ori abia bănuite  şi oricare ar fi  dedesubturile ocultate de tulbureala vremurilor, vizita lui Joe Biden, prilej de profane genuflexiuni şi sacre poze de „familie” petrecute tocmai în vreme de campanie electorală,  este mai degrabă ca o bătaie încurajatoare pe umărul unui aliat aflat atât de aproape de caruselul ameţitor şi provocator al evenimentelor regionale. Altfel spus, valoarea mesajului este, înainte de toate, psihologică şi punct.

Pentru că, ferească Dumnezeu! ca, vreodată, vreun glonţ rătăcit venit dinspre Est, să şuiere prin spaţiul aerian al României, căci am vedea atunci câte parale fac asigurările, promisiunile şi garanţiile de securitate, desigur, sacre, ale Americii şi-am înţelege cu maximă claritate că vizita lui Joe Biden a avut exact valoarea „sacrei” parodii a reclamei din westernul cu Joe Limonadă!

IOAN  VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul Jurnalului de la Mahala…