SUBSTITURI – Dana NEACȘU: Episodul treisprezece

 

                       Pentru  Ticuţǎ– pentru cǎ a fost  şi  Paul-Mircea –pentru cǎ   n-a știut…

                                     „Nothing human disgust me unless is unkind, violent.”

(Hannah, in The Night of the Iguana)

                                                                           Când te naști ți se dau

                                                                           două șanse: să fii fericit

                                                                           ori să te sinucizi.

                                                         Majoritatea le ignorăm pe amândouă…

 

 

          Andy sau El însuși (I)

 

            Dupa ce toti cei din clasa au terminat de lucrat, Andy, de la catedra sa cit o nuca, as putea spune, mi s-a adresat in toata splendoarea lui cabotina daca nu vreau sa trec la rindul meu pe scena si sa ma prezint si apoi sa interpretez propriul monolog, fiindca eram succesul lui in acea vara. “A young Romanian” (tinar roman), cucerind inimile si simtirile artistice ale tuturor celor din clasa mea, si in seara aceeea ale celor de acolo, incit la sfirsit le-am spus sa se abtina daca nu vor sa fie autorii unui suicid raportat in ziarul de a doua zi, “extraordinary gifted young Romanian unable to face the failure caused by the lack of casting in a theater jumped through the window of her apartment,” la care Andy mi-a replicat “probably not tomorrow,” eu am continuat cu lacrimi in ochi aproape, “of course, it can be delayed.”

            Si mi-am inceput monologul: Hannah, din Noaptea Iguanei, o parte din converstia cu Shannon, dupa ce el este legat in hamac si dupa ce bause o ceasca cu ceai din seminte de mac, si i s-a spus sa interpreteze monologul Desdemonei.

            Si ei m-au incurajat. Si au urmat citiva ani de incurajari.

 

 

 

Despre cum s-a petrecut el pe pamint sau ce-i aia simbolism

            Parintii sint uneori inepti alteori nu sint deloc. Andy avea doi parinti, mama si tata cu constiinta politica amindoi, catolici practicanti, middle class si foarte comuni, atit de extraordinar comuni incit ii privea direct ca prin geam, si nu vedea nimic, nimic mai mult decit teama de a face zgomot daca ii atinge.         Andy avea si o sora mai mare si un frate mai mic. Sora mai mare s-a casatorit de mult cu un baiat fost coleg de banca in liceu si nu faceau nimic deosebit, poate doar copii, daca-i deosebit sa faci alte copii umane, cumva diferite, de cele ale altuia. Fratele mai tinar se casatorise si el nu de mult cu o femeie cu care impartea locuinta de ceva timp. Despre ei Andy nu stia prea multe, nu-i vazuse impreuna decit o data si atunci facuse cunostinta cu cea care va fi cumnata sa. Dar pentru ea fusese suficient ca sa-si doreasca acum, inainte de a muri definitiv in viitoarele doua saptamini, sa-l revada.

            Cind a terminat liceul in orasul natal, isi terminase si toata rabdarea pentru marunta acceptare a neacceptabilului. A fi adolescentul normal rebel i s-a parut mult prea meschin si lipsit de orice perspectiva, si a inceput sa cinte la chitara. Apoi la pian. Mai tirziu si-a dezvoltat vocea. Si cinta in baruri. Avea de ales intre sindromul Elvis si Jerry Lee. Si a parasit oraselul de provincie americana cu reclame si curent electric si soseaua care trecea prin apropiere.

            A iesit in drum si a inceput sa faca autostopul cu chitara si muzicuta in desaga si-n loc de pantofi cu talpa de fier a facut reclama la pantofii sport si skate board. Avea o figura frumoasa cu trasaturi romane. Dar rolul de imparat il va ocoli cu obstinatie pina intr-o zi cind…

            A ajuns linga parcul national Arcadia, in nordul statului Maine si linga locul de popas al Rockefellerilor, insula Mount Desert. Si-a salutat proprietarul Taurus-ului si familia acestuia, cu care petrecuse ultimile 10 ore din viata, si-a deschis singur portbagajul, si-a scos chitara si ce mai avea, probabil conserve si s-a indreptat agale spre port, cind s-a auzit strigat, Andy, vii cu noi? Mergea tot agale, i se paruse doar. Aici era mult prea departe de orice itinerar anterior. Hei, ingerule, The Angel in America, ha, ha, si a intors capul. Cind a fost barman intr-un oras din Oregon, cu vreo doua veri in urma, s-a incurcat cu un triplet de surori gemene, Ofelia, O.-Felicia si B.B. Desi normale ca aspect fizic, aveau un ce al lor; vorbeau si rideau ca o singura persoana, iar cind sedeai mai mult cu ele te faceau sa te simti insecta cu ochii compusi. De la imbracamintea diversa si culoarea parului o tonalitate de albastru caramiziu prezentata in trei nuante distincte, pina la vocea de la soprana la alto toate dadeau impresia unui triptic medieval. Si dragoste faceau cu acelasi barbat, pe care si-l treceau de la una la alta intr-o succesiune zonala, foarte minutios delimitata. Daca prima il saruta si-i dezmierda capul, cealalta ii lua torsul cu miinile ca restul sa ramina celei de-a treia. Si singure fiind nu schimbau prea multe vorbe intre ele, caci se cunosteau intr-atit incit nici sa-si ceara ceva, nici sa se priveasca in ochi nu mai aveau nevoie, ci doar isi inminau ceea ce nu se afla deja in posesia celei care si-l dorea. Si acum ele erau aici, in Maine si-l strigau pe Andy.

            Il poreclisera the Angel dupa ce vazusera impreuna piesa pe Broadway. Andy le facuse surpriza se le puna intr-o duba si se le debarce in Manhattan. Nu fusesera in afara oraselului lor natal pentru 22 de ani, de cind fusesera gasite in autogara, invelite intr-un ziar tiparit cu caractere chirile. Nici matul ombilical nu le fusese taiat, poate de frica sa nu fie separate si asa au crescut la maici toate trei nedespartite, muncind la cimp cu gradinarii, care se schimbau foarte des, fiind epuizati, incit in cele din urma maicile au hotarit sa nu mai angajeze gradinari, desi hotarirea nu a fost luata in unanimitate. Oricum au fost indragite de maica stareta care le-a si lasat prin testament toata averea manastirii. Numai ca ele nu aveau nevoie de recunostinta nimanui si au plecat fara sa le trebuiasca nici un mar din pivnita bine garnisita si fara sa le spuna ca pleaca celor inchise acolo. Au plecat pur si simplu intr-o noapte cu luna sarind gardul; acesta fusese cadoul lor de 16 ani. De atunci isi deschisesera un bar „La trei,” care de la inceput a avut un succes nebun si a atras clientela si falimentul celorlalte. Dar au plecat si de acolo, pentru ca ele nu faceau rau. Asa i-au explicat lui Andy dupa ce-l botezasera The Angel cu champagne platita de ele intr-un bar din Chelsea, pe care atunci s-au si hotarit sa-l cumpere. Si s-au mutat in Chelsea, iar barul l-au transformat intr-o Coffee House, caci sotul lor era un fost nazist austriac, cetatean argentinian cu multi bani si dorinte refulate la ciorap; ii placea cafeaua melange vienez mit schlag si prajiturile.

            In masina nu era decit tripletul, usor bovaric, dupa cite si-a putut da seama Andy, iar el avea nu doar o intuitie formidabila dar si un bun simt exceptional, nu s-a oprit din drum pina nu a ajuns la celalalt trotuar, iar acolo le-a fluturat din mina si s-a indreptat cu tot corpul spre ghereta cu femeia care vindea bilete pentru o calatorie cu vaporasul de posta spre insulele dimprejur.

            “Hei, Andy, nu mergi cu noi pe insula Little Cranberry? Avem o pensiune inchiriata pentru toata vara de la Dot si John!”

            Cine erau Dot si John, Andy nu va reusi sa afle, nici nu a intrebat si nici in dictionarul gen LaRousse de buzunar nu era scris. Sa stea pentru citeva zile pe o insula i-a convenit de minune, desi amintirea noptii petrcute cu ele il facea sa se inconvoaie de durere.

            “Sintem fete cuminti, Andy, ne-am maritat cu un austriac argentinian, nu-ti fie frica de noi!”

            Mult nu i-a mai trebuit ca sa-si piarda uzul ratiunii lui de om foarte sarac, cu un cont bancar cu balanta zero, pentru ca-l credeau toti mort de o buna bucata de vreme.

            “Poti munci ca sa-ti platesti sederea, nu avem pe nimeni angajat sa se ocupe de bucatarie, ha, ha, caci noi putem fi spre bucuria celor citiva clienti usor de inlocuit, hai, vino!”

            Andy s-a rasucit spre ele si le-a intrebat:

            “Cum ajungem acolo? Sa cumpar pentru toti patru bilete la vaporul (vaporasul!) cu colete si alte misive trimise prin posta?”

            “Austriacul nostru va ridica ancora in trei ceasuri, va fi fericit sa afle ca ulcerul lui nu se va agrava pe timpul verii, si oricum stie cine esti. A propos, stiai ca ne-a potolit? Noi ne-am insurat cu el din dragoste pentru tine, nu mai puteam continua tevatura noastra prin lume in felul in care incepusem la maici, cu gradinari si cu starete, asa ca l-am rapit pe el dupa ce un an de zile ne-am sfatuit cum sa inscenam o casatorie care sa ne apere de birfele clientilor si ale autoritatii. El era dat in urmarire de Mosad, iar noua ne trebuia un paravan de lumea exterioara, asa ca i-am construit un trecut si o noua fizionomie, iar el ne-a prezentat tuturor ca fiind sotia si cumnatele lui.”

            Fetele s-au oprit si si-au facut cu ochiul. I-au amintit lui Andy de prietenele intime ale lui Hugh Hefner.

            “Pentru roluri ne rotim precum cadrele in fostul bloc asa zis socialist,” au continuat fetele sa gingaie. “Puteai tu sa crezi ca va face cineva politica in prezenta noastra, ca cineva isi va scurta zilele explicindu-ne Mein Kampf? Nu stii ca in Europa a fost un al doilea razboi mondial datorita evreilor de acolo? Iar un barbat foarte viril si singur, si-a luat intreaga raspundere sa satisfaca dorinta de fuck a celor de pe continent. Ce bine ca-n engleza to fuck sugereaza nu numai actul sexual real dar si cel metaforic, to fuck somebody’s life, cum ar veni, intelegi? Haide, vino cu noi, nu-ti mai cheltui bacsisul primit, pune-l la banca, fa ceva cu banii nu-i mai cheltui pe placeri marunte, astea satisfa-le cu noi, ha, ha.”

            Andy, desi va regreta, nu a pierdut atunci timpul cu reflectii asupra prietenilor si a veniturilor obtinute fara munca, in acceptiunea obisnuita pentru mase, s-a suit in masina lor luxoasa si decapotabila, insotindu-le pina la locul unde era vaporul lor cu pinze, un frumos vas de pescuit oceanic.

            De fapt locul tot era plin cu astfel de „barcute” inofensive marelui public. Ca un film cu Romeo si Cleopatra, iesi inainte sa-i vezi inceputul, de teama sa nu-ti placa o asemenea aberatie. Oricum, Andy a sarit in barca ce i-a purtat pe toti patru pina la vasul de pescuit. Acolo i-a intimpinat austriacul; ras in cap si cu ochelari fumurii, iesit din orice cronologie biologica, atita doar, dintii ii erau falsi. A spus ceva care s-a auzit a fi cius, adica traducerea fonetica a lui salut in cultura celtica-dunareana. Andy a avut un usor tremur de indispozitie, dar se invatase sa accepte orice din partea celor bogati; cu toane, nu stii niciodata cind se vor lepada de musafirii mai saraci decit ei. Fusese invitat de multe ori, chiar pentru o intreaga croaziera cu trupa sa de cabaret, in New York infitase propriul teatru undeva in Brooklyn, si de aproape acealsi numar de ori se despartise de vapor sau de iacht cu barca de salvare spre cel mai apropiat port, pe linga care se intimpla sa treaca zarva celor ce-l angajasera. Asa ca a zimbit si a replicat “helau,” (traducerea fonetica pentru englezescul salut).

            Austriacul i-a intins mina sa sara pe punte, iar el a luat-o de buna si a dat sa i-o prinda, insa tocmai atunci tripletul l-a impins, iar el a inteles ca trebuie sa alunece, spre veselia generala a celor prezenti. Sejurul acesta va fi foarte costisitor, gindea Andy intins pe burta si privind printre picoarele cu pantofi Gucci ai austriacului, si a vazut ca nu este singura fiinta de pe punte, undeva inspre marginea proprei m-a zarit. Eram intinsa la soare intr-un costum negru lycra, cumparat dintr-un magazin general din Caen acum trei-patru ani. Statusem linistita, austriacul ignorindu-ma ca rasa inferioara ce ma intretineam predind franceza si facind pe guvernanta daca s-ar fi ivit vreun musafir de-al lor cu copii. Dar cind motorul barcii s-a oprit linga vasul cu pinze si risul a trei femei isterice s-a facut auzit, mi-am scos ochelarii de soare de pe nas si am privit prin lentilele-mi de contact peisajul uman; si am vazut un om tinar facind pe mascariciul pentru bani, cumva mi s-a parut intrarea lui ca un lustru de pantofi si am hotarit sa nu deschid gura decit in caz de extrema necesitate, daca ar fi singurul care inoata si eu sint undeva in apa marii.

            In afara de mine, pe vas, in cabina se mai gasea o femeie batrina si beata care-i facea avansuri capitanului, ofiterul-marinar care se ocupa de navigare intr-un mod umil, lasindu-i impresia patronului ca el ar conduce vasul de care ma atasasem ca de nici o casa de pe uscat de prin Bucuresti, si cite am mai schimbat!

            De femeie austriacul isi batea joc, strigind-o “Falstaf”. Singurul pentru care avea stima era capitanul, dar si asta atunci cind avea ceva alcool in singe. Se pare ca pe tatal capitanului il cunoscuse in timpul razboiului. Austriacul fusese salvat de un ofiter aliat bisexual, care-l placuse si nici macar nu-l violase, desi asa s-a reabilitat austriacul in ochii camarazilor sai. Insa a trebuit sa-l impuste pe aliat, in semn de dreptate pentru dezgustatorul chin la care se stia ca fusese supus ofiterul Reich-ului. Si austriacul s-a ras pe cap imediat dupa razboi si a plecat in America de Sud, unde a urmat medicina si a ajutat pe multi germani sa-si piarda urma prin operatii transexuale. Se spunea ca pretul era o noapte petrecuta cu el. Oricum, dupa multi ani, i-a vazut poza capitanului de azi intr-o revista porno, si i-a scris. S-au vazut si l-a intrebat cine-i este tatal, dar tinarul nu-si cunoscuse tatal, despre care stia ca a murit in Europa in timpul razboiului, iar austriacul l-a intrebat ce si-ar dori mai mult si mai mult in viata, si raspunsul a fost sa navigheze, asa ca Polux, caci acesta era numele capitanului de azi, a abandonat pozatul si a urmat scoala de ofiteri de marina pe care a absolvit-o cu cinste, diploma fiindu-i inminata chiar de catre Nixon, motiv pentru care a fost dat la televizor, pe canal national, iar cei care l-au vazut au fost si mama lui impreuna cu fratele sau vitreg, Castor. Asa ca imediat dupa ce a absolvit scoala a primit o scrisoare de la mama sa, pe atunci in mare nevoie financiara, si de la fratele sau, care se ocupa cu sindicatele din porturile din nord, deci care intrase pina in git in afacere, si se temea ca nu cumva mama sa sa-i fie vreo piedica, anume sa spuna cumva cuiva ca nu toti copiii ii sint orfani de emigrant italian. Cind a sesizat marea asemanare, Castor i-a facut o vizita mamei sale si a indemnat-o sa-i scrie, sa vina pe la ei. Polux a sosit intr-o noapte, adulmecind primejdia. Era sa-si piarda capul intr-un glonte daca nu ar fi fost vigilent si nu ar fi stiut sa foloseasca usa din spate si sa-i ia prin surprindere pe tovarasii fratelui sau. Acest moment penibil de revedere dupa un sfert de veac fiind trecut victorios, Castro si Polux s-au imbratisat, s-au dezinformat rapid cu privire la succesul lor profesional si afectiv, devenind imposibil de separat, intr-atit taceau si se priveau intens in ochi, ca un om descoperindu-si pentru prima oara firea in oglinda. Nu s-au omorit si s-au despartit pina cind austriacul i-a unit din nou, scapindu-l pe Castor dintr-o ambuscada ce-l ducea pe scaunul electric ocazie cu care i-a facut si o interventie chirurgicala de schimbare de sex. Dupa aceea Castor si Polux au trait o vreme incestuos in vila austriacului, mai bine zis intr-una din vilele austriacului, cind acesta ii dadea liber lui Polux, caci Polux devenise, dupa ce autoritatile s-au dispensat oficial de serviciile lui, aflind de legatura sa cu mob-ul, capitanul vasului pe care austriacul si-l cumparase, ca sa mearga sa pescuiasca in ocean.