Am încropit un Borș literar. Adică mâncam borș și înfulecam literatură cu furculița. De pe facebook. Apoi mi-am văzut un profesor expus într-un roman. Indecent. Mi-a plăcut. M-am apucat să scriu și eu despre ceva. Și nu mi-a ieșit. Am înțeles că mai am vreme până la miezul nopții. Dacă nu prea se legă, nu e scuzabil. E doar real.
M-a sunat mama. I-am spus că am de scris. Mi-a închis. Am început să scriu. Și asta fac și acum. Dacă cineva își aruncă ochii aici, îi pot demonstra. Adică suntem sincronizati: eu scriu, tu citești. Despre Borș, eventual.
Diacriticele îmi limitează viteza de scriere. Și eu am un termen limită. Deci trebuie să termin. Mă râcâi un pic pe obraz, îmi frec nițel nasul de podul palmei și după trec pe curat. Acum se vede.Tastatura mă fură. Îmi fug ochii, dar datoria-i datorie. Ar fi a doua oară la rând. Și nu trebuie.
M-am luat cu vorba și scrisul trece pe lângă mine. A început să Mă povestească. Nu accept indiscreții din partea unui asemenea Ins.
Se poticnește. Asta nu ajută. Am nevoie de cuvinte cu care să umplu. Jsghgejhfifvlfd. Și Borșul se uită consternat la mine. Cuvinte, da.
Încă o oră la dispoziție. Textul ăsta Nu merită citit. Și el zice la fel. Depre tine ce să mai vorbesc. Ai zâmbit superior. Te-am ginit.
Cui îi pasă?
De ce mă îngâni, aruncătorule cu ochii.
ALEXANDRA MOCANU este studentă la Facultatea de Litere, Universitatea BUCUREȘTI, dar, peste toate, e absolventă de CARABELLA…
Facebook
WhatsApp
TikTok
