Parcă se simte un miros pipernicit de vacanță. De la o vreme se scurtează. Și trece șontâc. Mama mi-a spus că așa li se întâmplă oamenilor mari. Dar eu nu-s un om mare. Alerg, alerg cu trenul să mă întorc pentru o săptămână în camera mea și să fiu iar. Eu cu mine. Acasă însă, nu mai dau de niciun eu. Bubă mă latră nu știu din ce motiv. Poate nu mă mai cunoaște. O cred.
Aseară a fost furtună. Mi-am zis să citesc. M-a furat somnul. M-am văzut pândind dudele să se coacă. Treceam în fiecare zi pe o potecă mocirloasă. Sub un dud mare. L-aș fi luat acasă. Când se cocea prea tare îmi făcea sandalele movulii. N-am ajuns niciodată la crengile lui. L-aș fi cules, afurisitul! Dar am luat-o binișor spre Cișmigiu și am găsit altul. Într-un loc mai ferit. De pe gard, în dud și din dud, câte o dudă la mine-n gură. Am ales doar negrele. Atât de coapte. Mi-am agățat blugii în fund, dar a meritat. O ploaie înciudată s-a ițit. S-a dus tihna. M-am pomenit că alerg aiurea cu elevii lui Lazăr. M-am aciuat sub o scară de bloc și am râs. Tare. Cum n-am mai făcut-o demult. M-am trezit aproape zâmbind. Și iar am ajuns aici. Deja mă gândesc că trebuie să mă pun în mișcare. Să-mi fac planuri. Ca oamenii mari.
Dar planurile mele nu țin. Așa că mai bine mă culc din nou. E parcă vacanță. Până mâine, la nouă, când trebuie să fiu la serviciu.
***
Se făcea că mă duc la cules de dude. Și mai scoteam niște vreme din borcan.
ALEXANDRA MOCANU este studentă la Facultatea de Litere, Universitatea BUCUREȘTI, dar, peste toate, e absolventă de CARABELLA…
Facebook
WhatsApp
TikTok
