kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

PICĂTURI DE ROUĂ – Octavian SOVIANY: ZECE…

Sărut
Buzele
noastre
încolăcindu-se
una de alta
ca inimile
unor amanți
care s-au sinucis
împreună.
Buzele noastre
ca niște pustiuri.

 

noapte cu ammelie

Ce poate
fi mai frumos
decât o fată
care adoarme
scriind un haiku!

 

Nud (4)

Ești goală
și veioza se
întunecă.

Disperarea mea
îți
mușcă genunchii.

 

poveste cu maică-mea

Maică-mea nu era
o femeie prea sexy.
Avea țâțele mari
și-i plăceau băutura
și romanțele ungurești.
Pe la 80 de ani
când deja începuse
să facă pe ea
îmi vorbea tot mai des de
foștii ei curtezani:
de codrescu
care-i dăruise odată
un pisoi cenușiu.
de șilaiev,
care era secretar de partid
și-i plăcea să
meargă
la pescuit,
de bărbuică,
ofițerul acela bleguț
care semăna cu un
sfânt de la voroneț,
de emil, care avea
mustățile negre ca
smoala și-o mai pleznea
din când în când peste bot.
Ce puteam face?
Mă uitam la
chipul ei stafidit
de bătrânețe și boală
și-i schimbam pemperșii
aproape plângând.

 

În noaptea asta

între coapsele tale
o să
fulguie roșu.
În noaptea asta
din sexul tău va ieși
ceva ca
un fetus diform.
Lasă-mă să-i retez
o cocoașă
copilului nostru
și să-mi scriu
pe ea testamentul.

 

N-am băut nciodată absint

O singură dată calvados.
Am avut mai multe pisici.
Niciodată un tigru.
Numele meu
este numele ploii
mărunte de
sâmbătă seară.
Sunt cerșetorul
din tinda bisericii.

 

 

Iată-mă
stau într-o
cameră
plină de molii
iar ceea ce caut
e mereu în
cealaltă cameră.
Singurătatea aici e
ca o latrină de țară
în care nici măcar
n-ai cu ce
te șterge la fund.

 

Fisura

Tu
n-o să-mi
scrii versuri
O să-mi
trimiți
niște viermi
lungi ca mahabharata
și închiși la culoare..
Moartea mă va privi totdeauna cu
ochii altor femei.

 

partaj

Mie
tot părul tău
ca o coamă de leu,
ție un fir de păr alb.
Mie o bucată de frunte
pe care scrie
hic sunt leones,
ție această
sprânceană cam rară.
Mie un ochi,
ție o jumătate de ochi.
Mie o buză.
ție o proteză dentară.
Pentru fiecare
câte o mână.
Mie un sân,
ție o coastă
ușor fisurată.
Mie o jumătate de
inimă,
ție ficatul și pancreasul.
Mie buricul,
ție un rid de pe burtă.
Mie cel puțin una
din coapsele tale,
ție un rest de atelă.
(Arterele iliace
o să
le lăsăm moștenire
nepoților.)
Mie trei fire
din părul tău pubian,
ție nimic.
Iar la urmă
ne vom tăia
copilul în două:
o pagină mie,
o pagină ție.

 

un poem

Un poem trebuie să fie
vertical,
ascuțit,
penetrant.

Nu e
un simbol falic

Doar sa vă facă
să sângerați.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media