În ultimele două-trei zile am avut un stres (în plus) pe creier: articolul pentru Cultura de Sâmbătă. M-am tot gândit și m-am perpelit, mi-au venit fel și fel de idei, dar pe toate le-am abandonat, n-a fost cu putință să mă hotărăsc despre ce să scriu. E Săptămâna Mare, sunt departe de ai mei și o să mai fiu, primăvara și soarele și mirosul pomilor înfloriți și verdele care nu va mai fi la fel de verde decat la anul pe vremea asta, toate mă zăpăcesc, ar trebui să fac o grămadă de lucruri, dar nu fac mai nimic fiindcă nu reușesc să-mi adun gândurile și voința.
Azi am decis că mai înțelept ar fi să îmi iau bicicleta și „jumătatea”, cu bicicleta ei (adică a lui) (văd că și exprimarea îmi joacă feste), și să plecăm pe coclauri. Mi-am închipuit că poate – cine știe? – ar fi și o bună ocazie de a-mi limpezi mintea. Da’ de unde? Nu numai că nu s-a limpezit nimic, dar am uitat COMPLET de tot și de toate, și de bune și de rele. Și de articol, și de casă, și de Paști, și de artă, și de facturi, și de mineritul cu cianuri. Nu știu ce se întâmplă (o ia razna hormonul fericirii?), nu știu dacă toată lumea pățește la fel, nu știu dacă e normal sau bine sau rău să nu poți să te gândești la absolut nimic, să nu simți decât o imensă și probabil destul de primitivă bucurie că ești viu și că aprilie, că verde și albastru și apă rațe bărci și porumbei.
Primăvara asta, când vă lovește astenia sau damblaua sau mai știu eu ce anxietate, lăsați-vă grijile și alte neliniști metafizice să fiarbă singure între patru pereți și ieșiți afară; uitați de sens și de sintaxă și de sine, că tare bine mai e…
IOANA PIOARU este absolventă a Facultății de Arte Plastice a UNA – București, o tânără artistă de recunoaștere națională și europeană și, mai ales, absolventă de CARABELLA târgovișteană…