Și sunt zilele alea când totul merge aiurea. Zilele când ne trezim obosiți, nervoși și triști…. Când simțim că existența noastră e de fapt o neexistență, când simțim că totul o ia la vale, e inutil, că n-am realizat mare lucru în timpul ce a trecut, că suntem urâți, grași, slabi, aiuriți…
Și sunt perioadele acelea gri, acelea în care nu vrem să facem nimic decât să ne menținem pe linia de plutire, când valurile sunt groaznice și ne rugăm oceanului să ne scape de „rechini”…
Și sunt zilele acelea când ne ghemuim în patul pufos doar ca să mai simțim ceva cald în jurul nostru… Sau când dormim și lenevim pentru că pur și simplu nu ne pasă de ce se va întâmpla mâine sau în oricare altă zi…
Atunci când vin asemenea clipe, adu-ți aminte de zilele când te trezeai calm și zâmbeai în oglindă, când credeai că orice s-ar întâmpla vei stăpâni haosul, vei stăpâni situația și vei putea să cucerești lumea întreagă.
Mulți spun să ne iubim, să ne pansăm cu iubire, să ne acoperim cu dragoste.
E greu de crezut că un om se iubește pe sine fără să fie narcisist sau mândru sau arogant. Și atunci vrem să luăm iubirea și să o împărțim celorlalți și pare a fi ceva mai greu decât în a te iubi pe tine. În acest fel renunțăm la ce am vrea să ne dăruim nouă și ne pierdem printre ceilalți.
Mulți susțin cu tărie că iubirea către sine nu-i așa de grea. Un om care se iubește pe sine înțelege tot ce se petrece în jurul lui, are tot ce vrea, așa că nu mai aleargă după atenția celorlalți.
Cel care se împacă și cu partea întunecată din sufletul său și care se acceptă cu toate calitățile și defectele lui e un om împlinit, echilibrat interior. Și omul acela nu-și va căuta iubirea pierdută printre ceilalți, nu va regreta nimic. El va trăi mereu liniștea aceea supremă și va avea privirea de om optimist. Dacă există un astfel de om, vreau să-l cunosc… Vreau să aflu de la el cum a reușit să treacă peste zilele care ne usucă mintea, cum a reușit să învingă valurile cu rechini…
Există mereu zilele gri, există mereu sunetul trenului care pleacă grăbit din gară și după care alergăm disperați, există mereu ploaie și nori nervoși, există mereu valuri înalte și vise scufundate. Există multe, dar există și soarele și viața verde și zilele de vară și mirosul de tei. Și pentru toate aceste lucruri de la urmă merită să ne dăm jos fericiți din pat și să dansăm prin viață.
Mai ales dacă luni începe bac-ul!
ALEXANDRU MARIUS DINCĂ a fost, până acum câteva zile, elev în clasa a XII-a D, la Colegiul Național „Constantin Carabella”, din Târgoviște și e tot mai aproape de BAC 2014…
Facebook
WhatsApp
TikTok
