ÎNSEMNĂRI MORALE – Gabriela MARIN: DESTIN

Deseori reflectăm la destinul nostru și ne spunem că avem sau am avut o soartă bună sau mai puțin bună, unii sunt mulțumiți și ajung bogați, pentru că au urcat în ierarhia socială, au cunoscut mărirea, faima, recunoașterea. Alții își doresc puterea, să conducă instituții, colectivități sau chiar țări, să fie deasupra tuturor. Ce fac cu puterea obținută vremelnic, cu felul în care se folosesc de ea, cum resimt exercitarea ei cei conduși, toate sunt întrebări retorice.

Mai sunt și cei care se socotesc nedreptățiții destinului, cei care eșuează, sunt respinși, neiubiți, cei umiliți și cei cărora aproape niciodată nu le vine rândul să se bucure. Unii se revoltă, se răzbună pe semenii lor, alții pleacă smerit capul în fața celor ce li se întâmplă. O ființă dragă, aflată în ultimele zile ale vieții, îmi spunea șoptit la telefon, de pe un pat de spital: ”Voia lui Dumnezeu…” și câtă resemnare era în cuvintele ei! Cineva povestea despre fratele său care spunea că s-ar lua de piept cu Dumnezeu, pentru că este prea multă nedreptate în lume. Din punctul de vedere al cui?

Încercatul Iov se întreabă: „Nefericirea nu este oare pentru cel nedrept și nenorocirea pentru făptuitorii fărădelegii?” (Cartea lui Iov, cap.31) Psalmistul spune că Dumnezeu pe unul îl smerește și pe altul îl înalță, deci se manifestă voința divină. Nu poți ca om să decizi ce meriți, ce ți se cuvine, chiar dacă ești de o sublimă bunătate și modestie. Cei cu adevărat buni și modești sunt smeriți, nu așteaptă răsplată omenească. Bunătățile lumești înseamnă atât de puțin, ce rost are să vorbim despre ceva venit din inima, mâna sau mintea omului?

Atunci când Iov așteaptă răspunsul divin în legătură cu parcursul vieții sale, el vine prin câteva întrebări: „Poți tu să legi cataramele Pleiadelor sau să deznozi lanțurile Oreionului? Poți tu să scoți la vreme cununa Zodiacului și vei fi tu cârmaci Carului Mare și statelor lumii? Cunoști tu legile cerului și poți tu să faci pe pământ ceea ce este scris în ele?” Gândul meu se duce spre îndemnul preotului care săvârșește liturghia: „Capetele voastre, Domnului să le plecați!”