kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI: LIDERI POLITICI…

Dacă Vladimir Putin nu ar fi Președintele Federației Ruse, ci ar fi Președintele SUA, al Franței, ori Cancelar al Germaniei de exemplu, n-aș remarca nicio diferență de mentalitate, de atitudine și de respect, specifice adevăraților lideri față de popoarele care i-au ales și pe care, fie și pentru un răstimp, limitat de legi, le conduc.  Nu exista nicio diferență  în cazul „problemei minorităților”, între ceea ce spune și aplică Putin în țara lui și politica față de „problema minorităților” pe care o aplică – dar fără să o și spună deschis și atât de răspicat – alți lideri de state, ai unor state mari, civilizate și puternice, din Europa sau de oriunde, cum de altfel e și Federația Rusă, orice ar spune și orice ar susține demagogii și politrucii de serviciu, aflați în „serviciu comandat” de manipulare a opiniei publice  și care aruncă aproape zilnic în ochii lumii „praf de ideologii” – cum spunea Nicolae IORGA .
Păi, „mișca-n front” vreo minoritate, de orice fel, în SUA, în Germania, ori în Franța, de exemplu, peste voința majorității naționale a acestor țări, exprimată prin vot democratic și consfințită prin Constituție și prin legi?  Iar dacă ar fi, totuși, să sesizăm vreo diferență de „atitudine” între Putin și ceilalți lideri de state, referitoare la „problema” cu pricina, am putea defini această „diferență”, parafrazând spusele lui Tudor Arghezi: ei, băieți, una spuneți și alta fumați  în țările pe care le păstoriți!

 

CONSTANTIN VAENI  este un mare regizor al cinematografiei naționale, un poet al secvențelor și un maestru al dialogului interior, așa cum s-a scris, un drumeț în calea lupilor de ieri și de azi…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media