Fiindcă şcoala abia a început de câteva zile am hotărât să mă întorc în timp într-o perioadă aleasă absolut aleatoriu şi să vă aduc cu câteva informaţii despre ceea ce însemna învăţământul la Târgovişte, la 1932. În acea vreme, urbea noastră se putea mândri cu şase şcoli primare: nr.1 de fete, nr.2 de fete, nr.1 de băieţi, nr.2 de băieţi, nr.3 mixtă(din Sârbi) şi nr.4 mixtă-Suseni.
Situaţia în care se aflau aceste şcoli nu era deloc una roz, dacă e să analizăm afirmaţiile directorului uneia dintre ele, dl. T.M.Săileanu, care o descria ca fiind „lipsită de duşumele, cu ferestre putrezite”; apa se infiltra în pereţi făcând prezentă igrasia, peste tot, iar o împrejmuire a acesteia lipsea cu desăvârşire. În puţine cuvinte, ce-i aparţineau chiar conducătorului destinului acesteia, Şcoala de băieţi nr.2 arăta, la acea vreme, „mai rău decât un grajd de vite”…
Să nu credeţi cumva că celelalte erau prea departe! La Şcoala nr.4 Suseni, de pildă, din necesarul de patru vagoane de lemne necesare pentru încălzirea şcolii pe timpul iernii, fuseseră asigurate de către Primărie, doar două, fapt care-l determina pe directorul acesteia să declare că în timpul anotimpului rece, nu va avea decât să închidă respectiva instituţie de învăţământ. Era o situaţie pe care o regăsim pe la toate şcolile din oraş, aproape în toate iernile…
Lipsuri mari înregistrau nu doar construcţiile-lăcaşuri de „iluminare”-, ci şi oamenii care le deserveau, cei care aduceau „lumina”, elevilor lor. Ca şi azi, salariile dascălilor erau neverosimil de modeste. Astfel, un învăţător primea la început de carieră, în jur de 2700 de lei şi ajungea, o dată cu primirea ultimei gradaţii, la cca 5200 de lei (preţul unei pâini de 1 kg era, în aceeaşi perioadă, 9 lei).
RADU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…