A venit vacanţa cu trenul din Franţa, haideţi profi la joc, testările – pe foc… Adaptare proprie şi veselă după un cântecel din copilărie de care cred că vă amintiţi. Deşi vecinii dau iarăşi găuri în pereţi începând cu ora şapte dimineaţa, deşi părinţi grijulii îşi trimit odraslele urlătoare în faţa blocului de pe la nouă (până la unsprezece noaptea, doar e vacanţă), deşi stau pe scara blocului de când m-au dat banii afară din casă, mie tot îmi vine să fredonez chestii d-alea cu “I feel good”, “Don’t worry, be happy”, “It’s a wonderful world” etc. Aşa sunt eu când nu trebuie să merg la şcoală, ce să zic, de unde rezultă că trăiesc doar vara, mulţumindu-mă ca în restul anului să trag de mine cum pot, doborâtă de-o greaţă aproape sartriană. Dar să nu vorbim despre lucruri triste acum, vorba lui Geo Dumitrescu. Avem timp pentru tristeţi – provinciale sau nu – din septembrie până în iulie următor, slavă Domnului!
Aşa se face că m-am hotărât să devin zen, că văzui că e la modă; recunosc că m-a inspirat şi fătuţa aceea din Suceava, al cărei articol despre cincisprezece chestii la care trebuie să renunţi pentru a fi fericit nevoie mare a devenit viral pe internet (mor după formularea asta, mă trimite cu gândul la o pandemie sau ceva de genul ăsta). Prima consecinţă a zenificării a fost – nici acum nu-mi vine să cred – răbdarea de a-l asculta pe Johannis rostind cinci cuvinte într-un sfert de ceas, şi asta fără să-l mai invidiez că din salariul de profesor plus vreo câteva meditaţii a reuşit să-şi cumpere şase case. Zen, zen, dar nu mă pot împiedica să nu mă-ntreb de ce din salariul de profesor şi meditaţii eu mai am încă opt ani de plătit ratele la creditul pentru apartamentul meu situat nu în centrul Sibiului, ci în micro 4, Târgovişte, cod 130131. Important e că nu mă enervez, doar mă întreb, ce e rău în asta? Mmmm, energiile pozitive să se coboare, lăsaţi energiile pozitive să vină la mine, mmmm! (recomand lipirea palmelor la nivelul pieptului, în acel gest făcut de protagonistele filmelor indiene, eventual chiar cu mişcarea dreapta-stânga a capului).
La fel, constat că nu mă mai scoate din ţâţâni nici măcar faptul că, la modul cel mai jignitor cu putinţă, ne-au pus camere audio-video în sălile de corectură, ca un fel de memento: Atenţie, Big Brother veghează! Dacă stau să mă gândesc bine, chiar mi-a plăcut, pe de-o parte pentru că m-am simţit ca o divă, iar pe de altă parte pentru că am transmis cele mai bune gânduri celor care au făcut baremele alea de cacao, am comentat minunatele subiecte de la Evaluarea Naţională (făcute de nişte tâmpiţi pentru alţi tâmpiţi, ceva pe ideea învăţăturilor lu’ Ministeru’ către fiii săi, elevi de gimnaziu), am descoperit că ştiu nişte bancuri neortodoxe de pe vremea tinereţii etc. Nici nu mai zic că i-am pedepsit zdravăn p-ăia d-or asculta, pentru că am şi cântat niţel, doar niţel, dar suficient, şi nu orice, ci vreo două arii din West Side Story, ca să-mi pun cât mai bine în valoare timbrul inegalabil, mai ceva decât capul de bour (dacă mă raportez la aceia de-au venit cu ideea monitorizării, cred că s-ar potrivi mai degrabă sintagma “cap de bou”). Cu subiectele de bac m-am înţeles din prima, ne cunoscuserăm anterior, ele fiind o combinaţie magnifică între cele de acum doi ani şi cele de anul trecut, ceea ce spune multe despre creativitatea lui Ministeru’. A, să nu uit: nu confundaţi pe Ministeru’, tatăl şi mama tuturor profesorilor, indiferent de disciplina predată, şi Minister, unul dintre neamurile lui Bercea, se pare că frate cu Televizor, dar nu sunt foarte sigură de asta. E drept că Bercea e mondial, în vreme ce Ministeru’ e doar local, din fericire pentru învăţământul din lumea largă. Fără nicio legătură, nici măcar una mică de tot , cu cele discutate mai sus, îmi trece prin cap o vorbă de duh a lui Grigore Moisil, care spunea că legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil, ceea ce face ca doar prostia să nu aibă intermitenţe. Închei subiectul (şi predicatul) cu un panseu al aceluiaşi Moisil: “Cea mai mare schimbare ce se va petrece în Ministerul Învăţământului va fi atunci când nu se va schimba nimic”. Nici subiectele, aş adăuga eu.
Zenu-i zen şi când e vorba de salariu, aşa că n-am avut nicio tremurare când a intrat bărbatu-meu pe contul de la bancă şi mi-a spus, cu o voce cam timidă, suma virată acolo ieri şi care va ajunge vreo trei-patru săptămâni de-acum înainte. Echilibrul interior e mai important decât banii, doar aşa zice şi cântecul:”Banii n-aduc fericirea / Mult mai de preţ e zenicirea”. Parcă aşa era…sau nu… Concediul se va amâna sine die, dar asta nu-i rău deloc, fiindcă am timp să fac nişte poze de zână zen: eu cu picioarele în apa limpede a râului, spălând covorul din dormitor, eu pe un câmp de floarea-soarelui, purtând în părul despletit o coroniţă din maci (ştiu, pare ciudat, din moment ce am circa cinci centimetri de pleată, dar când eşti zen imposibilul devine posibil), eu înconjurată de animale exotice, cum ar fi maidanezii din cartier, eu lângă aragazul pe care fornăie ca nişte cai nărăvaşi oalele cu păpică, eu baletând graţios (cum altfel?) în vreme ce car pe scări în sus sacoşele cu vinete de pus la congelator (asta presupunând că ajunge salariul şi pentru aşa ceva).
Sufletu’ e important, restul nu contează, deci să ne salvăm our immortal souls (puteţi să citiţi îndemnul şi ca pe un S.O.S). Vă recomand o lectură obligatorie pentru oricine vrea să devină zen: “Mănâncă, roagă-te, iubeşte”; dacă reuşiţi s-o duceţi la capăt, daţi-mi un mail şi făceţi-mi un rezumat,căci se pare că pentru mine drumul spre culmile fericirii este anevoios uneori, din moment ce nici filmul n-am avut răbdare să-l văd. În vreme ce voi citiţi, eu voi asculta de multe, multe ori melodia mea preferată din această vară, o melodie care, desigur, ajută la zeificare şi din care citez partea care-mi place maxim: “Ale tale, ale tale / Sărutări criminale. / Eu privesc către stele, / Sper că tu tot spre ele. / Poate-aşa, cu priviri, / Răscolim amintiri, / Reaprindem iubiri. / Şi privesc către lună / Şi tot sper c-o să spună / Că vom fi împreună.” Simţiţi aşa, o fericire care galopează spre voi? E primul pas spre a deveni zen, v-o spun din proprie experienţă. O vară zen să aveţi şi să ne revedem sănătoşi mai spre toamnă!
Facebook
WhatsApp
TikTok
Savuros!