Acum o săptămână am „sărbătorit” 4 iulie, ziua Independenţei S.U.A, cu un cuplu de americani din California, veniţi în vizită prin România, mai exact, în Sibiu. Am gătit împreună, ne-am uitat la meciuri împreună, am făcut mici excursii şi am discutat. Bineînţeles că cei doi americani mi-au spus că au fost sincer impresionaţi de ospitalitatea şi amabilitatea românilor, români care s-au oferit să-i ajute, români care s-au oferit să îi găzduiască fără să le ceară ceva în schimb. Dar de asta nu mă miram şi nici nu m-am îndoit vreodată. Am discutat despre diferenţe culturale şi culinare, iar cu prietena invitatului meu am discutat despre asemănările dintre România comunistă/post-comunistă şi China comunistă şi experienţele părinţilor ei.
Am descoperit evident multe similarităţi. Anihilarea elitelor intelctuale este una dintre ele. Partea proastă este că ei s-au oprit din a le anihila, sau cel putin nu o mai fac la fel ca inainte, noi o continuăm sub altă formă. Iar când spun elite intelectuale, nu va gândiţi la Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu, Patapievici sau mai ştiu eu cine. Ferestre vechi şi prăfuite spre lumi trecute… Nu, mă gândesc la intelectualii tineri sau în vârstă care fac cunoscut numele României în lume, la intelectualii care nu au apărut niciodată la TV şi nici nu au fost publicaţi în 15 ediţii la Editura Humanitas. Oricât de în vârstă ar fi, ei sunt ferestrele României către viitor.
Am cunoscut astfel de intelectuali lipsiţi de aroganţa boemă sau de suficienţa oferită de o functie înaltă, astfel de intelectuali care vin din medii diferite şi au multe de spus. Mulţi din ei sunt poeţi, prozatori, eseişti sau artişti. Au practicat profesii care mai de care mai diverse, marinari, şoferi, psihiatri, psihologi, muncitori. Da, am întâlnit muncitori, marinari, şoferi care îţi citau din Silogismele Amărăciunii, desigur, cu o oarecare evidentă amărăciune. Astfel de intelectuali nu se ridică niciodată la suprafață, dar transmit idei şi viziuni mai departe, iar acest lucru este important. Politica nu are nicio importantă, mentalitatea însă, da.
Dar să revin la discuţia mea cu acei doi tineri americani din sudul Californiei. Căci ceea ce am menţionat mai sus are legătură cu povestea mea. Am început să discut în special cu oaspetele despre anumite subiecte, dar fără să vrem am intrat în politică. Am vorbit despre Irak, Bush, rebelii ISIS, Bashar al Assad, Obama, etc., iar eu am ajuns să „înfierez” pe majoritatea preşedinţilor americani, de la Lyndon Johnson încoace, în special pe cei de după 1990. El a încercat o slabă apologie a lui Obama, însă nu i-a reuşit. I-am demonstrat punct cu punct corupţia şi demagogia fiecărui preşedinte American şi inutilitatea celor două partide, Democrat şi Republican. Să fi fost berea şi euforia victoriei teutone, pe de-o parte, şi a celei braziliene, pe de altă parte, sau sângele latin, nu ştiu exact. Cert este că l-am convins. Aparent… El a venit însă cu ideea că SUA are nevoie de o revoluţie, nu comunistă evident, dar în care masele cu vederi foarte liberale să decidă nivelul de intervenţie a guvernului, unul minim dacă se poate şi să monitorizeze corporaţiile, să instituie norme şi valori sociale, evident foarte liberale. Am discutat în continuare despre revoluţionari, despre Che Guevara şi idealişti. Am ajuns la concluzia că domnul în speţă credea într-o dominaţie a liberalismului, economic, dar şi moral. Un liberalism, un sistem progresist în care „libertățile civile” cum ar fi avortul, homosexualitatea, cenzura religiei să fie impuse cu forţă atât în SUA, cât şi, eventual, în lume. În rest, pace, libertate şi voie bună…
Dar libertatea să fie în limitele acestui sistem progresist, în care o viziune conservatoare ar însemna o ameninţare adusă păcii şi ordinii sociale superioare celei de acum. A mai spus că o revoluţie poate cere câteodată şi folosirea forţei. I-am arătat că o revoluţie violenta, leninistă nu se împacă cu principiile liberalismului şi progresivismului şi că tinde spre o dictatură, spre totalitarism. Părerea mea, desigur nu prea apreciată, a fost că o revoluţie în care este necesară folosirea violenţei nu va naşte decât mai multă violență şi represiune şi nu cred că a fost vreodată altfel.
În viziunea mea, revoluţia este la nivel mental. Eset necesară o metanoia, o „schimbare a minţii”. Nu poţi împinge valorile liberale şi progresive şi în acelaşi timp să distrugi pe cele care nu fac parte din sistemul tău. Nu poţi vorbi despre şi legifera avortul sau căsătoria şi adopţia cuplurile homosexuale, iar în acelaşi timp să cenzurezi critica şi opoziţia, să îi etichetezi ca nebuni, fanatici, terorişti cu învechite idei iudeo-creştine pe cei ce ţi se opun. Nu mai este democraţie. Este o dictatură ascunsă sub un val progresist. Iar din ce citesc în presa americană cam asta se întâmplă. Şi care este soluţia mea? Păi, dezgropi acele elite de care vorbeam, care acum sunt îngropate de falşi profeţi, de entertainment, tabloide şi politică. Cauţi acele elite şi descoperi vizionari. Îi asculţi şi înveţi ceva de la fiecare, indiferent de ideile pe care le au, căci un individ care demonizează pe un altul pe baza unei abordări, în cazul acesta nu foarte diferite, este fără doar şi poate un om mediocru. Unde poţi găsi vizionari şi intelectuali de elită? Oriunde şi nicăieri… Îi poţi găsi în recepţia unui hotel, într-o cafenea sau într-o bodegă de la ţară. Însă cel mai important, pe intelectualul de elită şi pe vizionar îl poţi găsi în tine.
Îi poţi găsi atunci când nu vei mai privi în alb şi negru, când vei putea privi în nuanţe când vei reuşi să îl înţelegi pe Celălalt, când nu vei mai privi oamenii prin prisma unor filtre, când nu te vei mai uita la etichete, ci la faţa oamenilor. Când ai încetat să gândeşti 1stânga sau dreapta”, când ai încetat să mai crezi că doar politicienii pot schimba ceva, când ai încetat să crezi că doar ceilalţi sunt de vină, când ai renunţat la relativismul moral, când ai înţeles ce înseamnă sacralitatea vieţii, importanța dreptului la cuvânt şi chiar la înjurătură, atunci să ştii că revoluţia este aproape. Vine fără arme, fără capete sparte şi clădiri, maşini incendiate, iar torentul ei dărâma idolii. Armele revoluţiei noastre sunt sinceritatea, onestitatea, pacea, respectul, bunăvoinţa şi, mai presus de orice, demnitatea şi gândirea liberă, o ocupaţie pe cale de dispariţie . Viva la revolucion!
Mai tânărul meu musafir m-a privit gânditor, mi-a zâmbit şi a spus: Bine, dar să ştii că totuşi Obama are intenţii bune. Republicanii, conservatorii sunt cei care distrug ţara şi lumea în general.
Happy 4th of July! Go Germany! Ei, „tinere” Che, se pare că revoluţia mai are de aşteptat. Mult şi bine… Acum dă-mi şi mie o bucată d-aia de curcan… Hai ,Germania!
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, tânăr poet și prozator, locuiește la Sibiu, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Facebook
WhatsApp
TikTok
