COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU: ALEXANDRU C. VISSARION

Comunicarea pe care o propun vizează scoaterea la lumină a unei valoroase contribuţii româneşti în domeniul astronauticii naţionale, de natură să completeze „petele albe” ale cercetărilor de specialitate în România, într-o epocă de mari realizări teoretice, pe plan european şi mondial. În principiu, astronautica şi-a individualizat propiul statut tehnico-ştiinţific în primele două decenii ale secolului al XX-lea, prin rapida difuzare a cercetărilor unor savanţi ca: E. Ţiolkovski, R .H. Goddard şi R, Esnault-Pelterie, Hermann Oberth, ş.a.

Pe teritorul românesc s-a creat, însă, un spaţiu dificil de acoperit între realizările practice din 1886 ale lui Al Ciurcu („motorul cu reacţiune” plasat pe ambarcaţiunea propulsată pe Sena, la Clichy, Franţa) şi contribuţiile practice şi teoretice de la jumătatea secolului. Nume precum Gh. Boteiatu, Dorin Pavel ş.a. ilustrează acest din urmă reper al arcului peste timp.

 

Între cele două date, am putea plasa realizările lui  Hermann Oberth, deci ţinem seama de faptul că savantul german a activat, după propriile sale mărturisiri (cf. Dumitru Prunariu, Astronautica, 2-2003. p. 2) pe pământ românesc. Pionier al astronauticii internaţionale, a conceput proiectul astronavei alimentate cu alcool şi hidrogen lichid în 1099, iar fuzeea ce funcţiona cu  benzină şi aer lichid a fost realizată după Primul Război Mondial. Cărţile de referinţă, Fuzeea spre spaţiile interplanetare, 90 de pagini, şi Căile pentru realizarea navigaţiei în spaţiu, 423 pagini, au apărut în limba germană şi la o editură din Germania, în anii 1923, respectiv, 1929.  La aceste date se raportează cercetarea de specialitate din străinătate şi din ţara noastră, pentru  prima jumătate a secolului trecut, care corespunde cu începuturile astronauticii.

 

La nivelul mentalităţilor, în afara cercului de iniţiaţi, simplul fapt de a vorbi despre rachete şi zboruri interplanetare era judecat de marele public drept o rătăcire a raţionalului, iar o parte a savanţilor le considerau nesusţinute ştiinţific, acest lucru întâmplându-se până la realizarea primului „Sputnik”, în 1957. De aceea, cunoştinţele de astronautică erau răspândite cu prudenţă, pe înţelesul tuturor, prezentându-se ideile majore, cu ilustrări cât mai simple, difuzându-se ceea era mai uşor de asimilat şi, pe deasupra, mai spectaculos.

 

În ţara noastră, Alexandru C. Vissarion, inginer diplomat în specialităţile electromecanică şi aeronautică, pasionat de noutatea subiectului, a reacţionat ca atare.   Un exemplu în acest sens este seria de articole ale lui Alexandru C. Vissarion apărute în revista „România aeriană”, între anii 1931-1932, totalizând circa 30 de pagini, sub titlul generic „Motorul cu reacţiune şi călătoriile interstelare”, cu subtitluri formulate pentru fiecare articol în parte: „Fuzeea. Principiul fuzeei”, „Combustibili„, „Motorul cu reacţie”, „Posibilităţile întrebuinţării fuzeelor”,  „Trimiterea de fuzee – proiectil în jurul Lunii şi revenirea ei pe Pământ”, „Călătorii în jurul Lunii”  şi „Călătorii interspaţiale şi intersiderale”.

 

Acest foileton astronautic se înscriea în preocuparea publicistică internaţională a perioadei, fiind situat în plină etapă de avânt a rezolvărilor teoretice şi mai ales practice a problemelor lansării cu succes a rachetelor la nivelul unor ţări interesate de acest domeniu şi  demonstrează existenţa în ţara noastră a  unei preocupări reale, în rândurile cititorilor,  legaet de zborul extraterestru.

 

 

În conţinutul ştiinţific al lucrării se constată că ideile, principiile, teoriile, regulile sau formulele etc. lansate şi dezvoltate în text sunt susţinute cu dovezi aduse în sprijinul clarificării unor afirmaţii, a unor fenomene caracteristice Pământului sau spaţiului extraterestru. Pe parcursul lucrării găsim şi referiri la contribuţia oamenilor de ştiinţă români Alexandru Ciurcu şi Hermann Oberth.  Considerăm, în ansamblu, articolele lui Al. C. Vissarion, în care se găsesc atâtea informaţii competente privind rachetele, combustibilii, motoarele reactive, călătoriile extraterestre etc. ca făcând parte dintre lucrările teoretice româneşti în problemele astronauticii, adresate unui mediu eterogen, dar pentru înţelegerea cărora era necesar să fii posesor de cunoştinţe adecvate astronauticii.

 

De asemenea, trebuie reţinut aspectul că, după ştiinţa noastră, o lucrare de asemenea amploare şi cu o astfel de temă, până la apariţia acestui material (şi afirmăm nici ulterior, timp de încă douăzeci de ani) nu a apărut ceva comparabil ca valoare şi dimensiuni în presa sau în literatura de specialitate din ţara noastră.

 

Titlul constant al serialului, întinderea şi conţinutul constituie, după experienţa noastră, elementele necesare elaborării unei cărţi cu temă bine conturată, care nu s-a concretizat în fapt de către Alexandru C. Vissarion. Considerăm ca absolut necesară o cercetare sistematică, menită a preciza mai bine viaţa, opera şi preocupările în domeniul astronauticii ale lui Al. C. Vissarion şi elaborarea unei lucrări menite să unească toate aceste cerinţe. Suntem ferm convinşi că un asemenea material prezintă interes pentru evoluţia astronauticii româneşti, prin momentul apariţiei, amploarea şi conţinutul lucrării.

 

Acesta este motivul pentru care am demarat deja acest demers, ce se va concretiza definitiv în viitorul apropiat.

 

N.R.  Acesta este un rezumat al comunicării susținute de Domnul Profesor  IOAN N. RADU la  ACADEMIA ROMÂNĂ,   COMITETUL ROMÂN DE ISTORIA ŞI FILOSOFIA  ŞTIINŢEI ŞI TEHNICII – CRIFST, Divizia de Istoria Tehnicii – DIT. Acolo a avut loc SESIUNEA ANUALĂ   DE COMUNICĂRI  ŞTIINŢIFICE şi  alegerea Biroului Diviziei de Istoria Tehnicii pentru următorii patru ani,   joi, 19 iunie 2014.