Xxx Recep Tayyip Erdogan a fost ales președinte al Turciei prin sufragiu universal și direct. Evenimentul este notabil, dar nu într-atât încât să vorbim despre nașterea unui „nou sultanat”, cum am văzut în presă. În legătură cu Turcia cred că ar trebui să reținem următoarele (anul acesta am predat Istoria Imperiului Otoman și sunt în formă ):
1. Reevaluarea moștenirii otomane, inclusiv a culturii islamice, a început încă din anii 90. Artizanii au fost președintii Turgut Ozal și Suleyman Demirel (ambii ingineri hidroenergeticieni, ca tov. Iliescu, dar spre deosebire de omologul lor român, au lăsat baraje și lucrări de amenajare hidrotehnică, făcând din Turcia un mare exportator de produse agricole) care au fost obligați să propună un nou model de integrare pentru minorități (în special pentru cea kurdă) și să contrabalanseze influența rusă în Caucaz și în Asia Centrală (cu excepția tadjicilor, uzbecii, kazahii, azerii, turkmenii si karghizii sunt turcofoni). Erdogan este deci un continuator.
2. Această tendință s-a accentuat în ultimii ani pe fondul „Primăverii arabe” și eșecului modelului egiptean (până la căderea lui Mubarak, Egiptul era statul-far în lumea arabo-musulmană). Ankara a sesizat vidul de leadership din lumea musulmană și a profitat.
3. Elitele turce nu își mai fac iluzii cu privire la o posibilă integrare europeană și nici nu mai au interes. Intrarea Turciei în clubul marilor țări emergente, tradiția otomană și noile evoluții din zona extinsă a Mării Mediteraneene îi permit construirea unui centru de putere politic, economic și cultural independent de UE și de SUA. A se vedea aici și teza de doctorat a ministrului turc de Externe, Ahmed Davatoglu, „Profunzime strategică”, în care vorbește tocmai despre necesitatea ca Turcia să devină statul-far al lumii musulmane din Machrek și până în Maghreb.
Xxx Noi, românii, trăim în afara lumii, dar avem impresia că „suntem în prima linie a istoriei” (așa spuneau unii „analiști de talie mondială” care au blog pe Adevărul). Nu departe de noi, în Orientul Mijlociu, cea mai mare parte a Irakului a fost ocupată de o mișcare islamistă radicală, Kurdistanul irakian a devenit practic un stat independent (kurzii erau cel mai mare popor fără stat), în Fâșia Gaza forțele israeliene duc o ofensiva importantă pentru destructurarea Hamas. Asistam și la primele semne de destindere între SUA și Rusia (domnul John Kerry l-a sunat pe domnul Serghei Lavrov pentru a discuta pe tema situației din Orientul Mijlociu) etc. etc.
Pe plan intern, se constată că economia românească nu mai atrage investitori, poate doar niște IMM-uri amărâte din Italia, care nu vor avea niciun impact social și economic. Iar noi, romanii, ne ocupăm de prostii, ne împărțim între anti și pro-Voiculescu, spunem că tabăra adversă este cea manipulată, când în realitate toate taberele sunt manipulate. Pe scurt, un popor fără mândrie, fără proiecte, un popor care a picat la „examenul de capacitate” al istoriei (ce am făcut cu integrarea europeană și euro-atlantica, am profitat din plin de ele ?).
Un popor care, odată ce și-a dobândit „libertatea” a avut drept singură ambiție transformarea țării în periferia săracă a Europei.
Ștefan POPESCU este doctor în istorie la Sorbona , profesor asociat la SNSPA și, desigur, absolvent de CARABELLĂ târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
