PROFA DE ROMÂNĂ.
De după o pereche de ochelari cu rame groase, cu nelipsita-i haină, pe umerii unui trup fragil priveşte cu asprime, dojenitor, eleva care se simte pierdută, neajutorată, dar mai ales, ruşinată de propria-i indolenţă. Cum a putut să se poticnească în ceva atât de… simplu? „Butélie spune bunică-ta, dragă, tu trebuie sa spui butelíe!”
Imaginaţi-vă/amintiţi-vă în ce detalii ne încurcam atunci!
Gândiţi-vă cu ce uşurinţă sărim peste etape, azi!
PROFA DE FRANCEZĂ.
Mignonă, cu faţă copilăroasă… „Frumoasă!” hotărăşte pe loc eleva cu ochi albaştri, larg deschişi de uimire, ce-şi pierduseră datul clipitului, încă de la auzul primelor cuvinte, impecabil rostite: „ Bonjour mes élèves!”.
Nu-şi însuşise încă arta „prinderii” în cuvinte, a literelor alfabetului, când hotărâse că e foarte frumos să te pierzi de ceilalţi, în spatele unor vorbe… misterioase, dar, cu „doamna de franceză” din clasa a 2-a, riguroasă şi un foarte bun profesionist, începuse atunci urcuşul pe un drum pe care-l voia asemănător, pentru a deveni la rândul ei, profesoară.
PROFA DE ENGLEZĂ.
Înaltă, subţire, foarte tânără. Preda frumos şi clar, iar conjugarea verbelor şi uşurinţa înţelegerii sau a exprimării în limba shakespeariană, le-a deprins încă de atunci. Încă ameţită de caruselul cu profesori, la care privea zilnic, de când doamna învăţătoare îi îmbarcase şi le dăduse drumul pe apele vieţii, continua să-şi caute drumul care, pentru o vreme, i s-a părut că acesta ar putea fi.
PROFU’ DE MATE.
Era imposibil să ratezi examene importante, precum intrarea la liceu, dacă-l aveai la clasă. Impunător şi grozav de intransigent, îţi trmitea în zbor, la cel mai mic offsaid, un rând de chei maaare, ca de la uşile unei întregi scări de bloc, ce ateriza zgomotos, în cel mai fericit caz, pe banca ta.
PROFA DE GEOGRAFIE.
Delicată, demnă, exigentă. Râdea rar şi stângace, ca şi cum atunci învăţa cum se face. Şi azi, aşezată în faţa unei hărţi, văd aşa cum ea m-a învăţat să văd. Cănd s-a îmbolnăvit iremediabil, un copil cu un buchet mare de flori îi bătea la uşă, pentru a-i spune că o aşteaptă, însă… Azi e, în fiecare zi de sărbătoare, numele unei lumânări aprinse. La fel, cel al profesorului de muzică. Şi asta, după aproape 30 de ani…
AR MAI FI, MULŢI…
Făuritori de destine, vrăjitori ai cuvintelor şi ai formulelor.
Câţi dintre actualii profesori, mai pot trece testul timpului, pentru a reveni, peste ani, cu chip, nume sau atitudine, în amintirea elevilor lor?
Câţi dintre actualii elevi mai păstrează în timp, amintirea dascălilor care le-au trasat calea?
Pentru câţi dintre profii de acum, oare, demnitatea, onoarea, dăruirea nu reprezintă doar cuvinte din dicţionar, ci trăsături ale unui portret perfect?
Pentru câţi dintre cei aflaţi în bănci, respectul, încrederea, admiraţia, nu sunt simpli termeni desueţi, ci chiar sentimente în aprecierea străduinţelor dascălilor lor?
MARIANA OPREA STATE este absolventă de istorie și filosofie, consilier la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și vecină cu serele de flori ale Târgoviștei…
Facebook
WhatsApp
TikTok
