kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

VOINEȘTI: Au fost confiscați 400 de litri și 100 de kilograme de substanțe interzise

Descinderi ale polițiștilor de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Dâmbovița

La data de 18 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la doi bărbați, de 50 și 63 de ani.

Descinderile au avut loc pe raza comunei Voinești, iar în urma acestora, polițiștii au indisponibilizat 400 de litri și 100 de kilograme de produse pentru protecția plantelor neomologate pentru a fi utilizate pe teritoriul României.

De asemenea, o parte din acestea aveau termenul de valabilitate expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de produse sau substanțe toxice.

Menționăm faptul că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media