În perioada 1-8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au intervenit cu promptitudine la 105 evenimente privind fapte de violență domestică, dintre acestea 83 fiind sesizate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Din totalul acestora, 34 de sesizări au întrunit elementele constitutive ale unor infracțiuni, precum violența în familie, amenințarea, hărțuirea și încălcarea ordinului de protecție, fiind întocmite dosare penale în conformitate cu prevederile legale.
În cazul celorlalte sesizări, polițiștii au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, iar trei persoane au fost internate nevoluntar în cadrul unor unități medicale cu profil psihiatric.
Totodată, au fost completate 105 formulare de evaluare a riscului. Având în vedere faptul că în două situații rezultatele au indicat existența unui risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, polițiștii au emis două ordine de protecție provizorii, cu valabilitate de 120 de ore.
În plus, în cazul unui ordin de protecție provizoriu emis, cu acordul victimei, a fost dispusă monitorizarea electronică a agresorului, prin montarea unei brățări.
De asemenea, în altă situație, polițiștii au pus în aplicare un ordin de protecție emis de instanța de judecată, fiind instituită și măsura monitorizării electronice.
Mai mult, în perioada analizată, a fost dispusă o măsură preventivă, pentru comiterea infracțiunii de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor prevăzute la art. 38 din Legea nr. 217 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.
Facem apel către toți cetățenii să nu rămână indiferenți în fața violenței domestice. Semnalați astfel de cazuri apelând numărul de urgență 112 sau adresându-vă celei mai apropiate unități de poliție!
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița continuă să acorde o atenție deosebită prevenirii și combaterii violenței domestice, acționând constant pentru protejarea victimelor și tragerea la răspundere a agresorilor.
Exemplu:
Cercetat de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție
La data de 8 iulie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, față de un bărbat, de 45 de ani, din comuna Cobia, a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Ulterior, pe parcursul zilei de ieri, 9 iulie a.c., acesta a fost prezentat magistraților, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Bărbatul este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și încălcarea de către o persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor prevăzute la art. 38 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.
Cercetările efectuate au evidențiat faptul că, la data de 4 iulie a.c., în jurul orei 20:30, bănuitul, pe fondul consumului de alcool, s-ar fi deplasat la domiciliul fostei concubine, o femeie, de 43 de ani, din comuna Dragodana, pătrunzând fără drept în curtea locuinței acesteia.
Totodată, acesta ar fi încălcat ordinul de protecție emis pe numele său, prin faptul că nu ar fi respectat distanța minimă de locuință și de femeia în cauză.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.