Patru persoane au ajuns la spital, ieri, după ce un tren a lovit o mașină la trecerea peste calea ferată de la Voia. Trei persoane erau ocupanți ai mașinii, iar a patra persoană este o localnică care a făcut atac de panică când a văzut accidentul.
Astăzi, 11 martie a.c., în jurul orei 16:10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident feroviar soldat cu victime, în localitatea Voia.
Din verificările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 27 de ani, din comuna Crângurile, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 702 A, la trecerea la nivel cu o cale ferată semnalizată, ar fi intrat în coliziune cu un tren care circula pe direcția Pitești-București.

În urma evenimentului, șoferul și alți 2 pasageri din autoturism au fost răniți, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto nu a putut fi testat în vederea depistării consumului de alcool, fiindu-i prelevate mostre biologice.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului. A transmis IPJ Dâmbovița.
Din imaginile video care surprind accidentul se vede cum mașina se apropie de trecerea la nivel cu calea ferată, șoferul ignorând semnalele acustice, dar și fluierul locomotivei, care se aud clar pe filmare. A oprit mașina cu partea din față pe trecere, fiind lovită de tren.
Ulterior, persoanele rănite au fost transportate la spital de localnici. O persoană a anunțat accidentul la 112, spunând că victimele sunt încarcerate, motiv pentru care a fost chemat în ajutor un elicopter SMURD. Acesta însă a făcut cale întoarsă, pentru că la sosirea autorităților mașina era goală.
Pentru știri, informații și reportaje urmărește Gazeta Dâmboviței
pe facebook: https://www.facebook.com/GazetaDambovitei.ro/
pe WhatsApp: https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D
Pe Tiktok: https://www.tiktok.com/@gazeta.dambovitei?_r=1&_t=ZN-93p94wDaLBe




Facebook
WhatsApp
TikTok


































