La data de 14 mai a.c., în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Dragomirești, au oprit în trafic, în localitatea Ungureni, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Dragomirești,.
În urma verificărilor, polițiștii au găsit asupra tânărului patru pliculețe care ar fi conținut o substanță de culoare verzuie.
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept.
Foto cu caracter ilustativ – arhiva