kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Un tânăr, de 18 ani, din comuna Dragodana, a murit după ce malurile unui șanț s-au prăbușit peste el

Accident de muncă produs în localitatea Vișina

Pe parcusul zilei de astăzi, 4 septembrie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați de către o persoană cu privire la faptul că un bărbat a căzut într-un șanț executat pentru rețeaua de canalizare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr, de 18 ani, din comuna Dragodana, angajat al unei societăți comerciale cu obiect de activitate lucrări de construcții, în timp ce s-ar fi aflat într-un șanț executat pentru rețeaua de canalizare, la o adâncime de aproximativ 3-4 m, ar fi fost surprins de malurile ce s-ar fi surpat, întrucât nu ar fi fost montați pereți de sprijinire a acestora.

Ulterior, acesta a fost extras, dar din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare, a decedat.

Trupul neînsuflețit va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

 

IPJ Dâmbovița

 

📌Puteți urmări canalul nostru de WhatsApp accesând linkul de mai jos 👉https://whatsapp.com/channel/0029VaA0mwD9Bb5wjpzNBo1D

 

whatsapp image 2025 09 04 at 18.43.47 whatsapp image 2025 09 04 at 19.25.48

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media