kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Un prahovean urmărit de poliție a încercat să se ascundă în curtea unui târgoviștean

La data de 20 martie a.c., în jurul orei 22:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște-Biroul Rutier, în timp ce se aflau pe bd. I.C. Brătianu, au efectuat semnal pentru oprirea unui autoturism. Conducătorul auto nu ar fi oprit la semnalul polițiștilor, și-ar fi continuat deplasarea, ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil, unde a fost depistat de polițiști, fiind identificat în persoana unui bărbat de 37 de ani, din Prahova. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta avea permisul de conducere anulat.

Cel în cauză a refuzat testarea cu aparatul etilotest și prelevarea de probe biologice de la o unitate medicală.

De asemenea, în urma probatoriului administrat a reieșit faptul că bărbatul, în vârstă de 37 de ani, ar fi încredințat autoturismul pentru a fi condus, din municipiul Câmpina până în municipiul Târgoviște, unui bărbat de 23 de ani, care nu posedă permis de conducere.

Față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca aceștia să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis i-a fost retras sau anulat, încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, violare de domiciliu și distrugere.

Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media