Un polițist în vârstă de 30 de ani, adjunctul șefului Postului de Poliție din comuna Răzvad, a văzut moartea cu ochii după ce s-a împușcat singur în piciors din greșeală.
Polițistul participa la o acțiune pe linia combaterii furturilor de cablu de telecomunicații, urmare a unor furturi ce au avut loc pe raza localității Răzvad. Chiar sâmbătă seara hoții au sustras peste 150 de metri de cablu. Polițistul, plecat în urmărirea hoților și-a armat pistolul din dotare pentru a-i soma, moment în care s-a împiedicat și a căzut, arma descarcându-i-se în picior de două ori. Rănitul a fost transportat la Spitalul de Urgență din Târgoviște, unde i-au fost acordate primele îngrijiri, după care a fost trimis la Spitalul Floreasca din București.
Cei șase infractori au fost conduși la sediul Poliției municipiului Târgoviște, aceștia find reținuți pe baza unei ordonanțe, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați procurorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru infracțiunea de furt calificat.