kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Un șofer era atât de beat încât nu şi-a dat seama că a provocat un accident!

Mare le-a fost mirarea oamenilor legii, când au observat că în mașina suspectului se aflau un copil minor și încă două persoane care, de asemenea, au spus că nu și-au dat seama de accident. Din fericire, șoferul mașinii accidentate nu a suferit nicio leziune. Accidentul a avut loc noaptea trecută. Din primele verificări, șoferul vinovat, în vârstă de 40 de ani plecase la drum sub influența băuturilor alcoolice din localitatea giurgiuveană Bucșani și avea de gând, după declarația data anchetatorilor , să ajungă în județul Brașov. La kilometru 76 acesta, acroșat un autoturism care circula regulamentar pe același sens către Pitești. Mașina lovită s-a rasturnat în afara părții carosabile iar șoferul vinovat și a continuat drumul încă zece kilometri. Șoferul vinovat a fost găsit de către polițiști la zece kilometri de la locul în care a avut loc accidentul. El le-a declarat oamenilor legii că nici nu și-a dat seama că provocat un accident. Dacă va fi găsit vionovat, șoferul riscă să ajungă dupp gratii pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, dar și pentru fuga de la locul accidentului.
 
Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media