ortooxacell kiss2022.gif Flax

Un fost ofiţer SRI s-a sinucis cu puşca de vânătoare

Un fost subofiţer al SRI,în vârstă de 46 de ani, actualmente pensionar, cu domiciliul în Bucureşti s-a sinucis cu puşca de vânătoare cu alice, pe care o deţinea legal. Cadavrul bărbatului a fost descoperit în casa de vacanţă din oraşul dâmboviţean Fieni,  de soţia acestuia cu care era în procedura de divorţ. Potrivit anchetatorilor, cadavrul prezintă o plaga împuşcată în zona toraco-abdominală, iar în aceeaşi încăpere poliţiştii au mai găsit câteva inscrisuri testament . Descoperirea a fost făcută chiar de către soţia bărbatului cu care acesta era în procedură de divorţ. Potrivit anchetatorilor, cadavrul a fost găsit în sufrageria imobilului iar pe o masă au fost găsite câteva inscrisuri lăsate de către decedat , în care acesta face menţiuni cu privire la destinaţia bunurilor pe care le deţine , dar şi la faptul că doreşte să fie incinerat. Vecinii acestuia spun că mai fusese căsătorit şi că are trei copii. Imediat la faţa locului au sosit mai multe echipaje de poliţie dar şi criminaliştii care au deschis o anchetă. Din primele verificări, bărbatul deţinea în mod legal arma de vânătoare. Cadavrul prezintă o plagă împuşcată cu alice în zona toraco-abdominală. Soţia victimei nu a vrut să facă niciun fel de declaraţii. Bărbatul , în vârstă de 46 de ani se pensionase încă din anul 2009 şi potrivit vecinilor cel mai mult timp şi-l petrecea în localitatea Fieni. Cadavrul acestuia a fost ridicat şi dus la Serviciul de Medicină Legală Dâmboviţa în vederea autopsierii. Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabilii în mod concret ce l-a determinat pe fostul subofiţer să-şi pună capăt zilelor, fiind luată în calcul şi varianta unor probleme financiare pe care acestea le-ar fi avut.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media