kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Un dâmboviţean a încercat să dea unui poliţist 500 de lei, mită! La ce trebuia să închidă ochii, omul legii!

COMUNICAT

  

           La data de 23 octombrie a.c., ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Dâmbovița, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, l-au prins în flagrant pe C.C.E. în timp ce oferea, cu titlu de mită, suma de 500 de lei unor agenți de poliție din cadrul I.P.J. Dâmbovița.

          În fapt, în urma denunțurilor formulate la sediul S.J.A. Dâmbovița de către doi agenți de poliție, a rezultat faptul că, în ziua de 23.10.2016, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, aceștia l-au depistat în trafic pe C.C.E. în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. Cu această ocazie, C.C.E. le-a promis polițiștilor o sumă de bani în scopul de a nu-i fi întocmit dosar penal pentru infracțiunea constatată.

          În urma sesizării, după înregistrarea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, la aceeași dată, a fost organizată și desfășurată acțiunea de prindere în flagrant, sub coordonarea procurorului de caz.

           C.C.E. a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița în vederea continuării cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

           În cauză s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița.

BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

Distribuie:

2 comentarii la „Un dâmboviţean a încercat să dea unui poliţist 500 de lei, mită! La ce trebuia să închidă ochii, omul legii!”

  1. Adica speta sta cam asa : ba, nu luam banii acum ca este ziua .Ne vedem pe la 7 seara , la restaurantul din centru , si ne dai atunci banii.Intre timp noi de adata asta nu mai punem botul si facem autodenut ? Sa fie provocare ?

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media