La data de 21 aprilie a.c., in jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la faptul ca un bărbat de 70 de ani, nu a mai revenit la domiciliu. Din verificările efectuate a reieșit faptul ca bărbatul a plecat de la domiciliu sau, din satul Ghinești, pentru a merge la pescuit.
A fost constituita echipa operativă, iar în urma activităților de căutare, bărbatul a fost găsit decedat pe malul unui rău.
Cadavrul bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Până în prezent, nu sunt suspiciuni cu privire la cauza decesului.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 din Codul Penal, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor.