Moarte cumplită într-o famile din localitatea dâmbovițeană Dragomiresti! Un bătrân în vârstă de 82 de ani a fost omorât de taurul pe care îl creștea în grajd. Macabra descoperire a fost făcută chiar de nepotul bătrânului, care observase că animalul scăpase din grajd. Deși bătrânul nu mai mergea de mult la animale, fiul victimei nu își explică ce a căutat în grajd, mai ales că știa că taurul era foarte mare și nu mai fusese scos afară de foarte mult timp. Medicul chemat la fața locului nu a mai putut face nimic pentru a-i salva viața, pentru că victima avea multiple leziuni și vase principale de sânge perforate.
Trupul bătrânului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuarii autopsiei, iar oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele tragicului incident.