- Bărbat reținut pentru 24 de ore pentru comiterea mai multor infracțiuni rutiere
La data de 5 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu – Formațiunea Rutieră, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat, de 48 ani, din comuna Poiana.
Acesta este cercetat într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Cercetările efectuate au reliefat faptul că, la data de 25 august a.c., în jurul orei 11:30, cu ocazia unui control, polițiștii i-au solicitat bărbatului testarea cu aparatul din dotare și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii existenței sau inexistenței substanțelor psihoactive în organism, însă acesta a refuzat.
De asemenea, în perioada 1-4 septembrie a.c., polițiștii l-au surprins pe cel în cauză, de două ori, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși ar fi avut dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.
În cursul zilei de astăzi, 6 septembrie a.c., bărbatul va fi prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu.
Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.