Pompierii au fost chemați, a doua oară luna aceasta, la un incendiul izbucnit la o locomotivă. De data aceasta, focul a cuprins compartimentul motor al unui tren în gara din orașul Titu. Pasagerii trenului au coborât singuri din garnitură când au văzut fumul. La fața locului au acționat pompierii de la Detașamentul Titu cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Aceștia au lichidat incendiu care s-a manifestat cu degajări mari de fum fără flacără vizibilă. Nu au fost înregistrate victime.
