Imagine cu caracter informativ
Un bărbat a murit după un accident de tractor, la Malu cu Flori, în care mai multe persoane au fost rănite.
„În jurul orei 18:23 am fost solicitați să intervenim în localitatea Malu cu Flori, unde, potrivit apelului primit prin SNUAU 112, un tractor s-a răsturnat.
La fața locului intervin echipaje de la Garda de Intervenție Voinești cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, precum și un echipaj de descarcerare grea din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște.
În sprijin se deplasează un elicopter SMURD și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița cu două ambulanțe de tip B și una de tip C.
Din nefericire, o victimă de sex masculin a fost declarată decedată de către echipajul medical. Alte trei persoane sunt evaluate de către echipajele prezente la fața locului.”a transmis ISU Dâmbovița.