kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Ştire de la cititori: 1 decembrie, altfel!

Ziua de 1 decembrie a fost sărbatorită în întreaga ţară. În Dâmboviţa, la Pucioasa s-a desfăşurat un concurs de aeromodele radiocomandate intitulat chiar „1 decembrie”, unde iubitorii aeromodelelor au avut ocazia să-şi etaleze modelele şi cunoştinţele în domeniu. Competiţia a debutat începând cu ora 12, aeromodelele fiind încadrate pe categorii: planoare, motoplanoare, aeroplane cu motor electric şi termic.
Printre probele la care au fost supuşi competitorii se numără: aterizarea la punct fix, stilurile pilon racing şi freestyle.
Dacă în fiecare oraş au loc defilari militare, Târgoviştea vine şi anul acesta, cu ceva inedit. Pe lângă obişnuita paradş militarş, precedatş de discursul oficialităţilor locale, ziua dedicată sărbatorii naţionale s-a încheiat prin ceremonia Retragerii cu Torţe. Astfel, începând cu ora 17.00, militari cu torţe aprinse vor lumina  traseul: str. Poet Grigore Alexandrescu – Primăria Târgovişte – B-dul Libertăţii, Casa de Cultură – Parcul Mitropoliei – Prefectura Dâmboviţa – Mănăstirea Stelea – Calea Domnească – Turnul Chindiei.

Ştire trimisă de RĂDOI RĂDUCU

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media