kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TEȚCOIU: Percheziții la incendiatorii de deșeuri

  • Bănuită de incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță obiect, reținută pentru 24 de ore

În dimineața zilei de 28 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în localitatea Tețcoiu.

În urma descinderii, polițiștii au descoperit și indisponibilizat 78 de kilograme de metal obținut ca urmare a incendierii unor instalații electrice.

Totodată, cu sprijinul reprezentanților Gărzii de Mediu Dâmbovița, s-a stabilit ca solul a fost afectat pe o suprafață de 20 mp, iar prin arderea deșeurilor se generează în atmosferă cantități însemnate de fum care ar putea pune în pericol sănătatea populației.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au reținut o femeie pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, fiind cercetată pentru comiterea infracțiunii de incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță obiect, fapta prevăzută de art. 66 din O.U.G. nr. 92/2021.

La data de 29 august a.c., femeia va fi prezentată magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

La activitate au participat și luptătorii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița.

În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media