Euroguard kiss2025a.jpg 	daciamavexim.gif dsgmotor.gif

TÂRGOVIȘTE: Un tânăr de 28 de ani și-a distrus dispozitivul electronic de monitorizare pentru a se apropia de fosta concubină

  • REȚINUT PENTRU 24 DE ORE PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNILOR DE AMENINȚARE, ÎNCĂLCAREA MĂSURILOR DISPUSE PRINTR-UN ORDIN DE PROTECȚIE ȘI DISTRUGERE

La data de 4 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, un tânăr, de 28 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de amenințare, încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor prevăzute la art. 38 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice și distrugere.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, la data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 12:00, tânărul ar fi contactat-o pe fosta sa concubină, o femeie, de 45 de ani, pentru a se întâlni, iar pe fondul unui refuz, ar fi amenințat-o cu acte de violență.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care a reieșit risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile.

Precizăm faptul că, la data de 30 ianuarie a.c., a fost emis un ordin de protecție de către instanță, pe o perioadă de 6 luni, care obligă agresorul la păstrarea unei distanțe minime de 50 de metri față de victimă, păstrarea unei distanțe minime de 100 de metri față de domiciliul și reședința victimei, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic sau prin corespondență cu victima și purtarea unui dispozitiv electronic de supraveghere.

Ulterior, la data de 30 ianuarie a.c., în jurul orei 22:00, tânărul ar fi contactat femeia, transmițându-i mesaje pe o platformă de socializare, încălcând astfel ordinul de protecție.

În plus, la data de 2 martie a.c., cel în cauză s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri de locuința fostei concubine, încălcând din nou ordinul de protecție.

Anterior, acesta ar fi distrus dispozitivul electronic de monitorizare.

Pe parcursul zilei de astăzi, 5 martie a.c., tânărul va fi prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu.

Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media