ortooxacell kiss2022.gif Flax

TÂRGOVIȘTE: Șofer beat și sub influența drogurilor, implicat într-un accident

  • Dosare penale întocmite de polițiști sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

Pe parcursul acestui weekend, polițiștii de la rutieră au fost prezenți pe raza întregului județ, acționând pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor evenimente rutiere și combaterea încălcării regulilor de circulație pe drumurile publice.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au depistat, pe raza localităților Șuța Seacă, Grozăvești și Dragomirești, trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani, în timp ce conduceau autoturisme, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorii auto au prezentat alcoolemii cu valori cuprinse între 0,49 și 0,85 m/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, polițiștii efectuează cercetări și după ce un bărbat de 38 de ani, din municipiul Târgoviște, care s-ar fi aflat sub influența alcoolului și a unor substanțe psihoactive, a fost implicat într-un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, acesta a fost condus la spital în vederea prelevării de probe biologice.

În toate situațiile, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, efectuând cercetări sub coordonarea procurorului de caz.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media