kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TÂRGOVIȘTE: Polițiștii au reținut doi șoferi prinși drogați la volan

La data de 9 martie a.c., în jurul orei 13:07, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, pe strada Petru Cercel, din municipiul Târgoviște, un bărbat, de 31 de ani, din Voluntari, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși ar fi consumat substanțe psihoactive. De asemenea, în aceeași zi, polițiștii Biroului Rutier au surprins, pe strada Laminorului, un alt bărbat, de 43 de ani, din Ciorani, în timp ce ar fi condus un autoturism fiind sub influența unor substanțe psihoactive.

Ambii bărbați au fost conduși la spital pentru recoltarea unor probe biologice.

Față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

La data de 10 martie a.c., cei doi vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

IPJ Dâmbovița

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media