kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Tânăr reținut după ce a amenințat cu o bâtă metalică un bărbat, în subsolul Dâmbovița Mall

La data de 28 iunie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat de 21 de ani, a fost dispusă măsura reținerii.

Acesta este bănuit că, la data de 22 iunie a.c., în timp ce se deplasa cu un autoturism într-un centru comercial, ar fi oprit vehiculul, ar fi coborât și ar fi intenționat să lovească cu o bară metalică un alt bărbat de 38 de ani. De asemenea, bărbatul ar fi amenințat persoana respectivă, i-ar fi adresat expresii jignitoare și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

Astăzi, 29 iunie, bănuitul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media