kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Tânăr reținut după ce a alimentat fără să plătească, având plăcuțe de înmatriculare furate

  • Bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt, furt calificat și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, reținut pentru 24 de ore

La data de 5 decembrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un tânăr de 23 de ani, din Gura Vulcanei, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Din investigațiile efectuate, polițiștii au constatat că în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie a.c., ar fi sustras plăcuțele cu număr de înmatriculare ale unui autovehicul parcat în municipiul Târgoviște și, ulterior, ar fi condus pe raza localității un alt autoturism căruia i-ar fi montat plăcuțele respective.

Totodată, în cursul nopții de 1, 2, 3 și 4 decembrie a.c., ar fi alimentat autovehiculul cu carburant de la șase stații, în valoare de peste 3.000 de lei, fără a achita contravaloarea produsului.

Bănuitul este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, furt calificat și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, urmând ca pe parcursul acestei zile, 6 decembrie, să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media