Declaraţii şocante ale bărbatului de 30 de ani care a încercat să tâlhăreascu un elev de 15 ani, sub ameniţarea cuţitului în plin centrul municipiului Târgovişte. Bărbatul este recidivist şi a fost eliberat din penitenciar la sfârşitul lunii trecute. A declarat anchetatorilor că vroia bani pentru a-i trimite mamei sale şi celor 6 fraţi. Cu toţii locuiesc într-un cămin de nefamilişti din oraşul Pucioasa şi îşi duc traiul la limita subsistenţei. Atacatorul a mai spus că de la eliberare nu a reuşit să facă rost de nici un leu şi că hainele pe care le poartă sunt cele cu care s-a eliberat din închisoare. Ieri, a primit mandat de arestare pentru 29 de zile şi se va întoarce după gratii pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi tentativă de tâlhărie.
