Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif kiss2025a.jpg

Sute de sancțiuni aplicate șoferilor într-o razie de două zile pe drumurile județului Dâmbovița

În perioada 15-16 octombrie a.c., în intervalul orar 17:00-01:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat și desfășurat o razie cu efective mărite pentru prevenirea și combaterea infracționalității și a conflictelor stradale, asigurarea unui climat de liniște și ordine publică și creșterea gradului de siguranță rutieră, pe raza întregului județ.

Astfel, în cele 8 ore, pentru abaterile de la normele legislative, polițiștii au aplicat 289 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 103.700 de lei.

Cele mai multe dintre acestea, respectiv 218, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii au aplicat 69 de sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Alte 2 sancțiuni contravenționale au fost aplicate conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice și Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

În plus, polițiștii rutieri au reținut 13 permise de conducere și au retras 15 certificate de înmatriculare.

EXEMPLE:

La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 18:35, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au depistat un bărbat, de 57 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 61, în localitatea Uliești, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

Polițiștii au procedat la testarea șoferului cu aparatul din dotare, rezultatul indicând o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice necesare stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media