kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Sute de polițiști, jandarmi și pompieri sunt pregătiți să asigure liniștea dâmbovițenilor în Ziua de Rusalii

Prefectul Județului Dâmbovița, Claudia Gilia a prezidat astăzi o ședință la care au participat reprezentanții celor trei instituții care aparțin Ministerului Afacerilor Interne – cu responsabilități pe parte de ordine publică și care vor fi la datorie în perioada Sărbătorilor de Rusalii: Inspectoratul penntru Situații de Urgență ”Basarab I” Dâmbovița, Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Mircea cel Bătrân” Dâmbovița și Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița.

Astfel, 135 de pompieri, 130 de jandarmi și circa 200 de polițiști vor patrula străzile și punctele importante și vor fi gata să intervină în cazul unor evenimente neprevăzute în Ziua de Rusalii.

”Pentru că în zilele următoare, fiind minivacanța de Rusalii, ne așteptăm la un aflux masiv de cetățeni în zona montană, în zonele destinate activităților de agreement și în zonele în care se desfășoară anumite evenimente culturale, am stabilit, împreună cu șefii structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din județ, măsurile care se vor dispune la nivelul fiecărei instituții.

Ca să ne asigurăm că cetățenii dâmbovițeni vor celebra această sărbătoare în siguranță deplină, vor fi mobilizate efective ale ISU, IJJ și IPJ, mai multe decât în mod obișnuit, care vor fi la datorie în fiecare zi din această minivacanță și vor desfășura acțiuni cu caracter interoperabil și complementar în perioada 10-13 iunie. Aceștia își vor desfășura activitățile în sistem integrat, astfel încât toți dâmbovițenii, indiferent de localitatea dacă locuiesc în mediul urban sau în cel rural, să fie în siguranță”, a declarat Prefectul județului Dâmbovița, Claudia GILIA.

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media