SURSE MDI TV: Autorul dublului omor este din zona limitrofă a Târgoviștei și are un complice

Conform MDI TV, autorul dublei crime din Târgoviște va fi prins în scurt timp. El este din zonele limitrofe Târgoviștei  și se pare că are un complice care îl  acoperă. Dacă va fi prins, criminalul ar putea sta după gratii toată viața. În cel mai scurt timp vor urma descinderi cu mascați, pentru capturarea criminalului. Dacă acesta sau complicele său se vor preda, ar putea să scape cu pedepse mai mici.

Pe 26 octombrie, doi bărbați au fost găsiți împușcați pe un câmp de la ieșirea din municipiul Târgoviște. Ambii au murit după ce asupra lor s-a tras de la mică distanță cu o armă de vânătoare cu alice. Criminalul  a tras câte două cartușe asupra fiecărei victime.


Gheorghe Ifrim, consilier local în comuna Răzvad, a fost împușcat prima dată în zona abdominală. Al doilea foc a fost în zona feței, de la distanță mică. Cealaltă victimă, Ion Neagu, care lucra la câmp împreună cu Ifrim a încercat să fugă. A fost împușcat din lateral-spate în zona abdomenului, cu două focuri. Bărbatul a avut o moarte extrem de violentă datorate hemoragiei masive.


Locuri de munca Restaurante


Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugam sa citesti politica de confidentialitate (click pe acest link) si sa bifezi casuta de mai jos daca accepti termenii si conditiile privind comentariile


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca