Polar Cryo Center MissTwist Dioptria.jpg kiss2025a.jpg

Șoferul microbuzului implicat în accidentul mortal de la Buftea, reținut. În trecut mai fusese sancționat pentru pasagerii în picioare

Șoferul microbuzului implicat în accidentul de marți, 20 octombrie, de pe DN7, în zona Buftea, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru ucidere din culpă, potrivit IGPR. În urma coliziunii cu o autobasculantă, două persoane au murit, iar alte 18 au fost transportate la spital.

Anchetatorii verifică dacă șoferul era atent la drum și dacă se uita la telefon în momentul producerii accidentului. De asemenea, cercetările vizează numărul pasagerilor aflați în microbuz și respectarea capacității autorizate a vehiculului.

Potrivit informațiilor comunicate de autorități, în microbuz ar fi fost transportați mai mulți pasageri decât era permis, iar unii dintre ei ar fi călătorit în picioare. Șoferul ar mai fi fost sancționat contravențional în trecut pentru transportarea călătorilor în aceste condiții.

Numărul exact al persoanelor aflate în microbuz și capacitatea autorizată a acestuia urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Primele informații transmise în timpul intervenției indicau 16 persoane în vehicul, însă bilanțul victimelor a fost actualizat ulterior.

Cum s-a produs accidentul de la Chitila: microbuzul cu 26 de pasageri a lovit din spate remorca unui camion

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected] Euroguard
medCAre romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media