kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Șofer proiectat prin pabriz în urma unui accident pe A1, pe raza localității Petrești

În această dimineață, în jurul orei 08:15, pompierii de la Detașamentul Găești au fost solicitaţi şi au intervenit în urma producerii unui accident rutier pe A1 la km 77, cu 2 victime neîncarcerate, pe raza localității Petrești.
La locul evenimentului, pompierii s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă (ASAS) și un echipaj de ambulanță SMURD. De asemenea, s-a deplasat și o ambulanță cu medic de la SAJ Dâmbovița.
În urma accidentului, în care au fost implicate două autovehicule, au rezultat 2 victime. Pentru acestea a fost nevoie de intervenția echipajelor medicale. În urma impactului șoferul autoturismului a fost proiectat prin parbriz, suferind multiple traumatisme. Aceasta a fost stabilizat și asistat medical de echipajul SMURD până la sosirea echipajului cu medic de la SAJ Dâmbovița care a preluat victima, urmând să o transporte la o unitate spitalicească din București.
Cealaltă mașină implicată în accident a ieșit în afara părții carosabile. În aceasta se aflau 2 persoane soț și soție, soția prezenta echimoze faciale. Accidentul a avut loc pe sensul de mers spre București. Circulația a fost blocată pe ambele sensuri.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media