Polițiștii dâmbovițeni au reușit să prindă trei tâlhari care au atacat un bărbat în Târgovișt în urmă cu două săptămâni, în timp ce acesta se întoarcea acasă. Cei trei bărbați l-au pus la pământ, amenințând –ul cu un cuțit, după care l-au deposedat de bunurile pe care le avea asupra lui.
După ce i-au luat tot ce avea, două telefoane mobile, un lanț de argint, 30 de lei și o umbrelă, tinerii l-au lovit cu pumnii și picioarele minute în șir, după care l-au abandonat pe caldarâm într-o baltă de sânge.
Criminaliștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au reușit să-i indentifice pe autorii tâlhăriei, cu ajutorul unei înregistrări video de la o unitate comercială din zona în care a fost atacat bărbatul. Cei trei agresori sunt originari din satul Bungetu, comuna Văcărești, și au vârste cuprinse între 19 și 23 de ani.
Pentru fapta comisă, cei 3 tineri riscă să stea după gratii între 7 și 20 de ani.
NOTĂ: Preluarea acestui articol se poate face în limita a 500 de caractere şi numai cu menţionarea sursei prin link valabil
http://www.youtube.com/watch?v=A6pFBfG8-u8&feature=youtu.be