Copilul de 13 ani, care a murit la două săptămâni după ce a făcut o banală operaţie de apendicită, a dispărut dintre cei dragi din cauza unei embolii pulmonare. Acesta este rezultatul necropsiei şi aceeaşi explicaţie o dau şi medicii acuzaţi de rudele pacientului de neglijenţă şi malpraxis.
După şase zile de la operaţie, pacientul a fost externat, cu o stare generală bună. După aproximativ 30 de ore a ajuns din nou la spital, la UPU, acuzând dureri toracice, febră şi frisoane. Imediat i s-a făcut o radiografie pulmonară, care nu a indicat însă modificări la nivelul plămânilor. Ulterior, copilul acuză dureri la nivelul toracelui şi a început să tuşească din ce în ce mai rău. La a treia zi de la internare i s-a făcut o a doua radiografie pulmonară, care a indicat o pneumonie, la baza plămânului stâng. Această afecţiune poate fi secundară infecţiei peritoneale sau o afecţiune nouă, cauzată de gerul de afară cu care copilul a intrat în contact după externare. Aparent, copilul avea o evoluţie bună, în ziua decesului. Nu mai tuşea, s-a alimentat, se mobiliza. În data de 11 ianuarie, copilul a intrat în stop cardio-respirator şi a fost resuscitat mai bine de o oră de medici, însă nu s-a mai putut face nimic pentru el. Am bănuit de atunci că era vorba despre o embolie pulmonară, lucru care a fost confirmat la autopsie. Nu numai că era vorba despre o embolie pulmonară, care înseamnă obstrucţia brutală a unei artere pulmonare, aici a fost vorba despre o embolie care a cuprins ambele artere pulmonare, a declarat medicul acuzat direct de părinţii băiatului pentru decesul lui Samir, Jean Popescu.
Doctorul a fost cel care a operat copilul în data de 27 decembrie de apendicită acută cangrenoasă cu peritonită. În plus, medicul spune că băiatul era obez, cântărind 75 de kilograme, la doar 13 ani, lucru care a îngreunat intervenţia chirurgicală, mai ales că apendicele era cangrenos. Medicul spune că nu are ce să îşi reproşeze în ceea ce priveşte îngrijirea micului pacient, iar decesul lui Samir este o dramă la fel de mare şi pentru cadrele medicale care s-au ocupat de el, nu doar pentru familie.
În cele două săptămâni de spitalizare, copilul a fost văzut de şapte doctori. La nivel mondial se înregistrează aproximativ 650 000 de cazuri de embolie pulmonară, iar 200 000 dintre pacienţi pierd lupta cu viaţa din această cauză. În ceea ce priveşte mortalitatea dintr-un spital 15% dintre pacienţi sunt pierduţi din cauza emboliei pulmonare.
Poliţia Municipiului Târgovişte s-a autosesizat în acest caz şi a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Simultan cu ancheta poliţiei a fost demarată şi o anchetă internă la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru a se stabili dacă pacientul a fost neglijat de medici.