Un bărbat din Răzvad, în vârstă de peste 60 de ani, a murit astăzi, în mod tragic într-un incendiu de vegetație. Se pare că bărbatul ar fi vrut să facă curățenie în grădina de pe dealul de lângă casă. A fost găsit carbonizat după ce rudele au văzut focul și au anunțat autoritățile. E posibil ca bărbatului să i se fi făcut rău și astfel nu a mai putut fugi din calea focului. Autoritățile presupun, deocamdată, că acesta a dat foc unor resturi vegetale, dar nu a mai putut ține focul sub control. Trupul bărbatului a fost preluat de IML Dâmbovița.
„În jurul orei 15:00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița a fost solicitat pentru stingerea unui incendiu de vegetație produs în comuna Răzvad. Pentru gestionarea situației de urgență au acționat două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște. Echipajele de intervenţie au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de cca. 500 mp. Inițial apelantul a furnizat informații privind posibilitatea unei victime surprinsă de incendiu. Din nefericire, această informație s-a concretizat la sosirea echipajelor de intervenție, care au găsit o persoană decedată.
Pe această cale facem apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că focul, scăpat de sub control, poate produce pagube materiale însemnate, punând în pericol chiar viața semenilor.
Pagubele care se înregistrează zi de zi sunt considerabile pentru fauna din zona afectată de foc și pentru mediul înconjurător.” a transmis ISU Dâmbovița.
ISU Dâmbovița le reamintește cetățenilor că arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este STRICT INTERZISĂ dacă nu se impune ca măsură fitosanitară de combatere a răspândirii unor boli sau dăunători specifici. În condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată se întind cu repeziciune pe o suprafață foarte mare, iar pompierii depun un efort considerabil pentru a opri propagarea flăcărilor. Astfel de situații pot deveni dezastruoase mai ales dacă în zonele arzânde se află locuințe, păduri sau instalații tehnologice.