Explozie urmată de incendiu la o casă din Pucioasa în această dimineață.
Se pare că deflagrația a produs și o victimă, care a fost transportată de medici la Spitalul din Pucioasa și apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte cu arsuri de gradul trei.
Imobilul în care a avut loc explozia, o casă cu etaj, a fost distrus în proporţie de 90%.
Din primele informaţii al reprezentanţilor ISU Dâmboviţa, se pare că totul s-a întâmplat din cauza unei defecțiuni la o centrală termică pe gaze, explozia fiind declanșată la aprinderea luminii. La faţa locului au intervenit două autospeciale cu apa şi spumă,care au stins focul imediat.
Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor exploziei urmate de incendiu şi pentru evaluarea pagubelor.
