kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

PUCIOASA: Furt de cărămidă din incinta unei societăţi din cartierul Filatură

                                                                                                                                                                                                          Joi, 17 martie a.c., o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale pe raza orașului Pucioasa, cartierul Filatură, a depistat în incinta unei foste societăți comerciale mai multe persoane care sustrăgeau cărămidă.

Jandarmii au intervenit pentru stoparea activității acestora, iar în urma verificărilor efectuate,   s-a stabilit că bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 50 şi 60 de ani aveau încărcate într-un atelaj hipo aproximativ 200 de cărămizi sustrase din incinta fostei societăți comerciale.

Persoanele intenţionau să transporte cărămizile la propriile gospodării pentru uz personal.

***

Jandarmii au întocmit celor în cauză acte de sesizare pentru “furt”, actele fiind înaintate instituţiei abilitate pentru continuarea cercetărilor.

                                                                                                              34 5 1

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA

Distribuie:

Un comentariu la „PUCIOASA: Furt de cărămidă din incinta unei societăţi din cartierul Filatură”

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media