Foto ISU Dâmbovița
În cursul serii de ieri, 10 decembrie 2019, în jurul orei 18:00, pompierii de la Detașamentul Moreni au fost solicitați pentru salvarea unei căprioare rănite, găsită pe marginea drumului, pe DJ-720, pe raza localității Gura Ocniței. Imediat, la locul evenimentului, salvatorii s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) și o autospecială de primă intervenție și comandă (APIC).
Impresionați de cele văzute la fața locului, cei 6 pompieri au acționat rapid pentru protejarea căprioarei rănite și transportul acesteia la Grădina Zoologică Târgoviște, unde a fost predată, în stare stabilă, personalului medical aflat deja acolo.
Din informațiile primite în această dimineață, căprioara salvată de pompieri se află sub atenta supraveghere a personalul medical al Grădinii Zoologice din mun.Târgoviște, care face tot posibilul pentru însănătoșirea acesteia.